La primul meci în ploaie de la Euro, elevii seniorului Trapattoni au părut mai bătrîni decît selecţionerul şi au gonit rudimentar în gol: Croaţia, peste Spania şi Italia în clasament, arde mocnit.
Nici nu se aşezase Bilici pe bancă şi Srna se îndîrjeşte să centreze imposibil spre Mandzukici: "cap" de la 13 metri, ghidat impecabil, Given abia împinge mingea în plasa laterală (3). Statistica: 9 reuşite cu capul pentru croaţi în preliminarii, liderii Europei. VIDEO: Aici ai rezumatul! Cînd cifrele se întîmplă
Avîntaţi dar bolovănoşi, cu 6 titulari peste 30 de ani, irlandezii trec la treabă: Doyle controlează ca un rugbyst, colegii lui împing grămada spre Pletikosa. Aşa apare lovitura liberă de la 17 m pe care Dunne o bubuie orbeşte în zid (11). Tribunele din Poznan par un pub irlandez în happy hour, Corluka dăruieşte o lovitură liberă la 35 de metri, aproape de tuşă. Bate McGeady, mingea pluteşte în careu, Pletikosa nu iese, vine St. Ledger şi gol cu capul, din 2 metri (19)! Sîcîitoare, statistica: gol din fază fixă pentru verzi, liderii Europei în preliminarii, cu 10 astfel de reuşite.
"Trifoi" pleoştit şi generos
Croaţia e o cobră iritată, trece în 3-5-2, iar Perisici prinde un voleu de la 30 de metri: forţă, unduire, dar pe centru (21). Irlanda se înfige aglomerat în jumătatea ei şi se înveleşte conservator în ploaia care miroase a Dublin. Hrvatska schimbă frumos părţile, ia ochii cu duelurile individuale adjudecate tehnic. Ceva se zdruncină însă în ofensivă: zeci de centrări de neînţeles, cînd Modrici face minuni cu mingea la picior.
Dar vine cadoul! Mingea în careul irlandezilor, Jelavici în ofsaid mare, dar Ward e cel care îi pasează croatului: şut cu rînjetul pe chip şi se face 2-1 (43). În fumul torţelor croate, "capul" peste al lui Rakitici (48) e mai uşor de iertat.
Reconstituire în verde inert
Trei m