Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Isarescu: Criza a aratat vulnerabilitatile prezentei bancilor straine in sistemul bancar

Publicat in Wall-Street.ro, luni 11 iunie 2012 ·

“Ceea ce s-a intamplat cu sistemul bancar din Europa Centrala si de Est (ECE) dupa caderea comunismului, cand bancile straine au intrat pe aceasta piata, reprezinta cea mai rapida preluare de institutii de credit din lume”, a precizat profesorul de economie, specializat in mediul bancar din ECE, John Bonin de la Universitatea Wesleyan, in cadrul unui seminar organizat la BNR cu prilejul reuniunii anuale a Asociatiei Europene de Istorie Bancara.

Acesta a fost sustinut in afirmatii si de guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, care a declarat ca ECE este singura regiune din lume in care bancile straine domina sistemul bancar.

Guvernatorul BNR a spus ca desi in perioada de tranzitie s-a vorbit de prezenta bancilor straine ca fiind benefica statelor din regiunea Europei Centrale si de Est, criza a aratat ca exista unele vulnerabilitati.

“Primul ar fi riscul de contagiune. Noi avem patru banci din Grecia, banci romanesti cu capital grecesc. In fiecare zi trebuie sa repetam mesajul ca majoram capitalul bancilor, ca bancile-mama se comporta exemplar. Discutiile zilnice despre sistemul bancar nu sunt neaparat sanatoase si uneori nici noi nu avem un raspuns”, a explicat Isarescu.

Acesta a mentionat ca o alta vulnerabilitate cu privire la prezenta institutiilor de credit straine in sistemul bancar se refera la retrogradarea ratingurilor tarilor de unde provin bancile-mama, Austria fiind un exemplu in acest caz.

“Recent, ratingul bancilor austriece a fost scazut si perceptia in Romania a fost ca este un dezastru, ca bancile romanesti cu capital austriac vor avea probleme, ceea ce nu este chiar adevarat, reprezinta doar o vulnerabilitate. Bancile implicate in intermedierea financiara si-au imbunatatit serviciile, dar avem o problema cu euroizare economiei si cu implementarea politicilor economice dupa avansul rapid al cr

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 4 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Premierul Poloniei acuză Rusia că a plănuit acte de terorism asupra unor companii aeriene din întreaga lume

Mediafax acum 26 minute
„Nu pot decât să confirm că Rusia a planificat acte de terorism aerian, nu doar împotriva Poloniei, ci asupra unor companii aeriene din întreaga lume”, a declarat Tusk în timpul unei întâlniri cu Volodimir Zelenski, potrivit Politico. New York Times

Puiu Popoviciu scapă de condamnarea la 7 ani de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”. Decizie definitivă a instanței

HotNews acum o ora
Instanța supremă a anulat definitiv, miercuri, condamnarea la 7 ani de închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei sale, SC Băneasa Invest

Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război

HotNews acum o ora
Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război, eliberând fiecare câte 25 de persoane, în urma negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite, relatează Reuters. „Aceştia sunt militarii şi civilii noştri”, a scris preşedintele ucrain

Achiziția E.On România de către unguri poate afecta securitatea națională. A fost sesizată Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine

Adevarul acum 36 minute
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe în legătură cu intenția MVM Grup de a achiziționa E.ON Energie România, existând indicii că tranzacția poate avea impact asupra securității naționale.

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

Preşedinta USR, Elena Lasconi: Premierul PSD Marcel Ciolacu încearcă să îi păcălească din nou pe pensionari înainte de alegeri, cu promisiunea de indexare a pensiilor în septembrie

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, îl acuză pe premierul PSD Marcel Ciolacu că încearcă să îi păcălească din nou pe pensionari înainte de alegeri, cu promisiunea de indexare a pensiilor în septembrie. Ei vor să mintă românii până la prezidenţiale şi dup

Banca Națională bate pasul pe loc: menține dobânda cheie la 6,5%

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5% pe an. Totodată, s-a hotărât menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,5 la sută pe

BNR menţine rata dobânzii de politică monetară la 6,50% pe an

Mediafax acum 3 ore
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât în şedinţa de miercuri, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an şi menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,5

Sonda spațială europeană Gaia își încheie misiunea. Observațiile spectaculoase care au dus la crearea celei mai exacte hărți a galaxiei

HotNews acum 57 minute
Sonda spaţială europeană Gaia îşi încheie activitatea miercuri după o perioadă de funcţionare de peste 10 ani, în cadrul căreia a revoluţionat modul în care oamenii înţeleg galaxia noastră, Calea Lactee, informează DPA, preluată de Agerpres. „Ziua d

Vremea

București
acum

-0°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
Iasi
acum

-1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-5°/-2°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°