Politica locala si-a spus cuvantul ieri. Insa Romania mai are si o politica in plan national si, din ce in ce mai important, in plan european. Marti, se asteapta ca premierul Victor Ponta sa tina un discurs pe afaceri europene in plenul Parlamentului. Dincolo de controversa “cine unde ne reprezinta”, problematica Uniunii Europene e mai complexa decat pare, atat in termeni de ce ne dorim -ce isi propune Romania in Uniune- cat si cum reusim sa bifam ceea ce ne propunem. Succesul in implementarea planurilor europene presupune atat politici de substanta cat si o retea care sa ajute punerea lor in practica. Or, o asemenea retea nu poate ignora romanii din institutiile Uniunii, care au acces la informatie, dincolo de ceea ce se vede sau intuieste de la Bucuresti. Prezentul articol este dedicat acestor romani, pornind de la opinia lui Kennedy cu privire la cine ar trebui sa ajute pe cine; daca Romania vrea sa fie sprijinita de o “armata” de oameni competenti “de la UE”, trebuie sa arate ca vrea acest lucru, ca ii pasa de ei si ca e gata sa reciprocheze ajutorul.

Uniunea Europeana merge, sub panica pietelor, accelerat, spre o Europa cu doua viteze si intr-un final, mai mult sau mai putin asteptat, spre o Uniunea politica. Dupa cum mentionam intr-un articol anterior, scepticii ar trebui sa fie “linistiti”, calendarul unei integrari mai profunde continua. Asta inseamna din ce in ce mai multa putere concentrata la Bruxelles si cresterea importantei retelelor din oras. Acest lucru presupune investitii in aliante multinationale dar si in consolidarea retelelor nationale. Aliantele se pot face la Bruxelles sau cu ocazia unor summituri regionale (foarte buna initiativa “Prietenilor coeziunii” in contextul negocierilor -care se anunta dure- vizand bugetul european 2014-2020). In schimb, retelele se consolideaza prioritar “in oras”, respectiv pe axa Bruxelles-capitala