Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce ieşirea Greciei din zona euro ar lovi cel mai mult România şi Bulgaria

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 11 iunie 2012 ·

România şi Bulgaria au o expunere directă pe Grecia, fapt ce le face să se numere printre cele mai vulnerabile economii emergente din Europa în eventualitatea ieşirii Greciei din zona euro, potrivit unui articol al publicaţiei britanice "Wall Street Journal", citat de Novinite. Sursa: VLAD STĂNESCU

În Bulgaria, băncile greceşti controlează aproximativ 30% din piaţă, 20% din creditele acordate şi o treime din toate depozitele.

În România, aproximativ 13% din piaţa bancară şi un sfert din capitalul băncilor este controlat de instituţii financiare elene. În România au sucursale şase bănci greceşti. EFG Eurobank deţine Bancpost, Alpha Bank are banca cu acelaşi nume, la fel ca Piraeus Bank sau ATEBank, National Bank of Greece deţine Banca Românească, iar Credit Agricole are la noi Emporiki Bank.

În Ungaria, o ţară profund îndatorată care este considerată şi ea destul de expusă riscului, premierul Viktor Orban a făcut un apel către Polonia, Cehia şi Slovacia pentru a-şi uni eforturile în scopul prevenirii fenomenului de sifonare a fondurilor din subsidiarele din regiune către băncile-mamă, precum şi pentru a avea acces la operaţiunile valutare ale Băncii Centrale Europene, subliniază publicaţia britanică. Vecinii Ungariei nu au răspuns cu entuziasm.

Polonezii, pregătiţi să intervină

În Polonia, unde economia este cu mult mai sănătoasă, guvernatorul băncii centrale, Marek Belka, a decarat că autorităţile monitorizează cu atenţie sistemul bancar şi sunt pregătite să furnizeze lichiditate, în euro şi zloţi polonezi, pentru susţinerea sistemului financiar, în caz de necesitate.

"O iniţiativă interguvernamentală nu este o măsură adecvată în acest caz", a declarat Marek Belka. Potrivit acestuia, "asemenea probleme trebuie gestionate de BCE şi de băncile centrale naţionale".

"Desigur, aş fi îngrijo

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 47 minute
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 49 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°