Întâmplător, mi-au căzut ochii pe un ziar local, îmbătrânit în păcate. Pe una dintre pagini, era publicată lista de susţinere a unui candidat la primăria unui mare oraş al Moldovei. Un candidat necinstit şi incompetent, poreclit „Mister 10%”, fiindcă toate lucrările publice le acordă firmelor ce-i pasează şi lui comisionul: 10 la sută.

Cu mare dezamăgire, chiar durere, pe lista respectivă - care îndemna cetăţenii oraşului să-l voteze pe nespălat -, am regăsit nume de artişti pe care-i apreciam. Dar care în realitate se dovedesc a fi doar nişte fripturişti, ţintaşi cu pupătoarea la unul din bortele maro importante ale României: balerina Beatrice Rancea, pictorul Dan Hatmanu, violonistul Bujor Prelipcean, actorul Sergiu Tudose, scriitorii Grigore Ilisei şi Mircea Radu Iacoban.

Fiind mijloc de iunie, când inima noastră românească se orientează spre astrul numit Eminescu, mi-am adus aminte – în contrast cu acţiunea leproasă a oportuniştilor de mai sus - de necrologul pe care Haşdeu i-l dedica poetului naţional, în „Revista nouă” din iunie 1889.

Un necrolog care atât de bine îl portretizează pe marele poet: „În toate epocile, au fost poeţi pe care flămânda sărăcie, pentru o ticăloasă pomană însoţită de o mai ticăloasă laudă, îi încovoia tămâitori înaintea celor puternici. În toate epocile, s-au văzut însă şi firi semeţe, vrednice de solia ce le-a lăsat-o Dumnezeu, care niciodată n-au întins mâna cerşetoare către vreo mărire pământească, n-au întins mâna cerşetoare către acei care uită că nu săracii au spălat picioarele lui Iisus, ci Iisus a spălat picioarele săracilor. Aşa un poet a fost Eminescu. El va trăi, deşi a murit nebun. Vor muri însă pentru vecie nenumăraţii înţelepţi care au lăsat, lasă şi vor lăsa totdeauna să înnebunească un Eminescu.”

Ca să scrii ca Eminescu, trebuie să fi avut viaţa lui Eminescu. Iar asta nu se poate vânzându-