Romania avea in 2010 o rata de un donator decedat la un milion de locuitori, in usoara crestere fata de anul precedent, dar cu mult in urma Spaniei. Statul iberic se afla in fruntea clasamentului, cu 33,8 donatori morti la un milion de locuitori, potrivit statisticilor UE.
Mai mult decat atat, un Eurobarometru publicat in acelasi an arata ca 40% dintre romani nu erau de acord sa isi doneze organele dupa deces. Spre comparatie, cei mai deschisi catre donarea de organe se aratau suedezii (83% dintre acestia au raspuns afirmativ), dar si finlandezii si belgienii – peste 70%.
Reticenta romanilor fata de donarea de organe – in timpul vietii sau post-mortem – se explica si prin lipsa de informare. Potrivit aceluiasi Eurobarometru, doar 18% dintre romani erau la curent cu legislatia in domeniu.
Am ales sa analizam trei situatii ipotetice pentru donarea de organe, consultand in primul rand Legea Sanatatii (nr. 95/2006, titlul VI), iar apoi reprezentanti ai Agentiei Nationale de Transplant si ai Asociatiei Transplantatilor din Romania. Iata ce am aflat.
A – Sunt tanar, sanatos si doresc sa donez, in timpul vietii, un organ unei persoane necunoscute, aflata pe listele de asteptare. Cum procedez?
In teorie, legea (nr. 95/2006, capitolul VI dedicat transplantului) nu interzice ca o persoana sa doneze organe unui necunoscut. In practica, insa, modelul olandez al „bunului samaritean” nu prea functioneaza si in Romania. Aici, intre donator si primitor exista, de obicei, relatii de rudenie sau prietenie. De altfel, legatura dintre donator si primitor este evaluata si de catre o comisie de etica. Important de retinut este ca legislatia in vigoare interzice vanzarea unui organ pentru transplant.
Revenind la procedura in sine, donatorul trebuie sa isi dea consimtamantul in forma scrisa. Bineinteles, in prealabil, el trebuie sa fie informat de m
