Drumul spre localitatea Fărășești, aflat în estul județul Timiș, este impracticabil în urma inundațiilor care s-au abătut luni dimineața.peste 50 de hectare de culturi afectate
Un braț al râului Bega, care nu a provocat până acum probleme, a făcut ravagii, după ce viitura a dustrus drumul spre localitatea Fărășești. Este vorba de un drum de 6,5 kilometri, care se afla în lucru, în urma unei finanțări din fonduri U.E, la care urma să fie turnat doar asfaltul. Pe o porțiune de aproximativ trei kilometri, drumul este acum impracticabil, fiind străpuns pe mai multe porțiuni de Bega.
GALERIE FOTO
Viitura a distrus teresamentul și podețele. Mai multe utilaje ale firmei care fac lucrări au fost luate de viitură, o volă de 6 tone este răsturnată într-o zonă în care nu se poate pătrunde. Baraca paznicului s-a făcut franjuri. Reprezentanții firmei care se ocupă de lucrări sunt disperați și nu știu din ce bani vor putea să termine drumul.
“Încerăm să rezolvăm problema cu accesul în sat. Nu știu în cât timp vom termina. Am adus utilaje de pe alte șantiere și se lucrează. Din păcate în Fărășești nu există alt acces cu mașina", a spus Ioan Viorel, reprezentatul firmei care se ocupă de lucrări.
În tot acest timp, cei 230 de locuitori din Fărășești sunt izolați de lume. “În loc să ne bucurăm de rezultatul alegerilor, fiind ales primar pentru al cincelea mandat, iată stăm și ne plângem aici. În sat nu se poate ajunge, oamenii sunt izolați, poate nu au mâncare, poate nici apă. Sper să apară cineva care să trebuiasă să fie transportat de urgență la spital.
Cred că mâine ar fi necesar un elicopter. Acest braț al Begăi nu a ieșit niciodată, nu am avut probleme aici. Drumul este făcut pe fonduri europene pe aria 322 și nu știu din ce bani vom mai putea face drumul. Solicităm sprijin de la CJT și Prefectură”, a declarat