Cântăreaţa Lady Gaga a suferit o comoţie după ce unul dintre dansatorii ei a lovit-o din greşeală în cap cu o bară metalică, în timpul ultimului ei concert din Noua Zeelandă, duminică seară, informează AFP.
Artista americană interpreta piesa "Judas", pe arena Vector din Auckland, în momentul în care unul dintre dansatorii ei a lovit-o din greşeală cu o bară metalică în zona capului, potrivit televiziunii 3News.
Imaginile din concert o arată pe cântăreaţă împleticindu-se câteva secunde, după ce a primit acea lovitură în zona capului. Artista şi-a revenit însă foarte repede şi a continuat spectacolul.
"Aş vrea să îmi cer scuze dacă voi saliva prea mult în seara asta. Nu ştiu dacă aţi văzut, dar tocmai mi-a căzut ceva în cap mai devreme şi cred că am o comoţie", a declarat cântăreaţa în faţa fanilor ei, la puţin timp după producerea incidentului, potrivit postului de televiziune TVNZ. "Nu vă faceţi griji, voi continua spectacolul", a mai spus Lady Gaga.
Asistenta cântăreţei, Tara Savelo, şi-a liniştit fanii pe Twitter după concert: "Gaga are o comoţie, dar se simte bine. Vrea ca voi să ştiţi că vă iubeşte. Eu am grijă de ea. Nu-mi vine să cred că a putut să ducă până la capăt acest spectacol", a spus Tara Savelo.
Lady Gaga se pregăteşte să îşi înceapă secţiunea australiană a turneului ei din Asia, cu un concert la Brisbane, miercuri seară.
Artista pop a fost nevoită să îşi anuleze concertul pe care urma să îl susţină pe 3 iunie în Indonezia, ţara cu cea mai mare populaţie musulmană din lume, din cauza opoziţiei militanţilor islamişti, care au promis declanşarea unui veritabil "haos" dacă Lady Gaga va concerta în ţara lor.
Nu este prima dată când Lady Gaga are de-a face cu proteste privind prezenţa ei într-o ţară. Concertul ei din Coreea de Sud a fost un eveniment dedicat exclusiv adulţilor, în aprilie. Şi