Indiferent ce ar spune premierul Mariano Rajoy sau Fondul Monetar Internaţional, înţelegerea anunţată sâmbătă clarifică foarte puţin lucrurile.
Rajoy a vorbit despre o „victorie" - atât pentru Spania, cât şi pentru proiectul european. Dar situaţia sistemului bancar spaniol nu e nici pe departe rezolvată. Singurul lucru cert este că acceptarea de către Rajoy a unui împrumut de 100 de miliarde de euro marchează o nouă etapă în criza din zona euro.
În primul rând, confirmă că amploarea problemei este mult mai mare decât s-a sugerat iniţial. Economia Spaniei este de două ori mai mare decât a celor trei ţări aflate deja sub scutul împrumutului european. În al doilea rând, Madridul nu poate fi considerat la fel de risipitor ca Atena sau ca Lisabona.
Salvarea financiară implică o serie de probleme legate, în principal, de termenul de „împrumut pentru bănci". Este o datorie ce va fi trecută pe bilanţul Guvernului. La un moment dat, plătitorii spanioli de taxe vor achita nota.
Cu alte cuvinte, populaţia în rândul căreia se înregistrează cea mai ridicată rată de şomaj din UE va fi nevoită să plătească vreme de decenii datoria făcută pentru salvarea băncilor, conduse adesea de manageri prea puţin valoroşi din punct de vedere profesional şi de apropiaţii lor.
Cum vor percepe spaniolii această situaţie rămâne de văzut, dar este puţin probabil să fie receptivi.
Apoi, politicienii de la Atena, Dublin şi Lisabona vor prinde curaj să ceară renegocierea pachetelor pentru salvarea ţărilor lor.
Cu cât analizezi mai mult acest împrumut - care nu urmăreşte o restructurare serioasă a băncilor spaniole - cu atât acesta pare o invitaţie neintenţionată la speculaţii privind care sunt următorii membri ai zonei euro care ar putea ajunge în curând în linia de foc a pieţelor.
Situaţia financiară a Spaniei este, din anumite puncte de vedere, mai
