„TVR nu are soluţii pentru a-şi plăti datoria istorică. N-o pot face nici eu, nici alt manager, nici Dumnezeu“, spune preşedintele Alexandru Lăzescu. Dincolo de concluzia tranşantă, agonia financiară de la TVR are explicaţii, dar nu are un tratament dovedit, arată o analiză de business

Televiziunea publică este astăzi un coşmar operaţional: oricum ai aranja şi ajusta cifrele, veniturile şi cheltuielile nu se pupă nicicum. Fiecare zi de emisie a celor șase canale din portofoliu înseamnă pierderi noi, plus adăugarea de penalităţi la datoriile existente. La sfârşitul lui 2011, TVR avea venituri operaţionale de circa 85 milioane euro şi o pierdere operaţională de circa 38 milioane euro, care se adaugă datoriilor de 82 milioane euro, înregistrate în cincinalul precedent. Explicaţia simplistă a evoluţiei deficitului (vezi tabelul) este următoarea. În ultimii cinci ani, TVR a avut venituri aproximativ fixe, însă cheltuielile s-au majorat cu aproape 50%. Societatea are doar trei surse de venit, clar definite.

Venitul din taxa TV (85% din total), veniturile din publicitate şi veniturile ocazionale, din sponsorizări şi alte proiecte (infime). Acestora li se adaugă şi o alocare bugetară de 37 milioane euro pentru asigurarea transmisiei terestre, bani care „tranzitează“ conturile TVR, 97% reprezentând plăţi pentru relee, transmisie, reţea etc. Taxa TV este nemodificată din 2003, încasările din publicitate evoluează negativ, odată cu întreaga piaţă, iar sponsorizările şi finanţările sunt limitate de lege. Cheltuielile, pe de altă parte, cresc, mai întâi prin influenţa evoluţiei cursului valutar, şi apoi prin efectele produse de Contractul colectiv de muncă (CCM) din TVR şi de anumite contracte de achiziţii de programe păguboase. Dacă TVR ar fi avut un proprietar cât de cât sănătos la cap, poarta din Pangrati era de mult cu lacătul pus şi cheia aruncată în Dâmbovi