După o înfrângere categorică, lăutarii i-au cântat marșul de plecare primarului Caracalului Gheorghe Anghel, unul dintre cei mai longevivi edili din țară. „Spectacolul” a fost organizat, așa cum era de așteptat, de susținătorii candidatului care a câştigat alegerile. Sursa: Agerpres
A fost nevoie de forțele de ordine pentru a-i goni pe lăutarii care cântau de zor, în această dimineață, în fața Primăriei Caracalului. Muzicanții i-au cântat marșul de plecare, dar și câteva sârbe, primarului în funcţie Gheorghe Anghel, candidat din partea UNPR, după ce rezultatele preliminarii ale votului au arătat că acesta a pierdut alegerile.
Spectacolul nu a durat însă prea mult, întrucât la fața locului au ajuns polițiștii. „I-au cântat lui Anghel marşul pe scările primăriei, au încins şi sârbe, dar funcţionarii au chemat poliţiştii, care au spart petrecerea”, spune un caracalean. Din primele informații, susținătorii candidatului USL care a câștigat alegerile, Eduard Ciocăzanu, au fost cei care au organizat manifestația din fața primăriei, după ce toată noaptea au scandat de bucurie pe străzile orașului.
În vârstă de 65 de ani, Gheorghe Anghel era, până ieri, unul dintre cei mai longevivi primari din ţară. A fost primar al oraşului Caracal atât în perioada 1984-1989, pentru ca, din anul 1996, să îşi adjudece alegerile pentru primărie la fiecare patru ani.
A fost membru PSD până la finele anului trecut, când a trecut la UNPR şi a reprezentat acest partid la scrutinul din 10 iunie. În mod surprinzător, el s-a clasat abia pe locul 3.
CITIȚI ȘI:
ALEGERI LOCALE 2012. O victorie ca în 1990EXIT-POLL CURS. PDL A PIERDUT ÎN BUCUREŞTI ŞI ORAŞELE MARI
Videanu: Condamnăm violenţa fără precedent a acestor alegeriTraian Băsescu: "Cam multe incidente la secțiile de votare" | VIDEOCrin Antonescu: Rezultatele alegerilor arată că USL este o construcţie politică ma