Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REZULTATE ALEGERI ALBA. Hava a câştigat cel de-al cincilea mandat de primar al municipiului Alba Iulia - rezultate finale

Publicat in Romania Libera, luni 11 iunie 2012 ·

Candidatul PDL la funcţia de primar al municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a câştigat al cincilea mandat, devansându-l pe principalul său contracandidat, deputatul Călin Potor (USL), cu peste 13 procente, scrie Mediafax.

Potrivit rezultatelor finale anunţate de BEM Alba Iulia, Mircea Hava a primit, în urma alegerilor locale de duminică, 15.733 de voturi, principalul său contracandidat, deputatul liberal Călin Potor (USL), 11.538 de voturi, iar candidatul Partidului Poporului - Dan Diaconescu, Dorin Şerdean, a fost votat de 2.413 de alegători.

Mircea Hava a obţinut astfel 49,61 la sută din voturile alegătorilor, iar deputatul liberal Călin Potor (USL) 36,32 la sută.

În Consiliul Local Alba Iulia, PDL a câştigat, potrivit rezultatelor finale, zece mandate, USL - nouă mandate, iar PP - DD, două mandate.

În mandatul 2008- 2012, PDL a avut 14 mandate, PNL - patru mandate, iar PSD - trei mandate.

De asemenea, în 2008 Hava a câştigat alegerile pentru Primăria Alba Iulia cu aproximativ 65 la sută din voturi, iar în 2004 a fost votat de aproape 72 la sută dintre cetăţeni.

Mircea Hava este la al cincilea mandat de primar al municipiului Alba Iulia, dar a mai fost edil şi între anii 1991 şi 1992 şi viceprimar între 1994 şi 1996.

Din anul 1994, Mircea Hava a condus filiala PD Alba, iar apoi PDL. În prezent, Hava este şi vicepreşedinte al PDL la nivel naţional.

Hava a avut, duminică, nouă contracandidaţi în lupta pentru funcţia de primar al municipiului Alba Iulia.

Candidatul PDL la funcţia de primar al municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a câştigat al cincilea mandat, devansându-l pe principalul său contracandidat, deputatul Călin Potor (USL), cu peste 13 procente, scrie Mediafax.

Potrivit rezultatelor finale anunţate de BEM Alba Iulia, Mircea Hava a primit, în urma alegerilor locale de duminică, 15.733 de voturi, princi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 5 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°