Duminică după-masă. Bucureştiul se topeşte la peste 30 de grade. Secţiile de votare din zona Pieţei Romane nu sunt ticsite de alegători, însă cei care şi-au făcut timp ieri să aleagă primarii şi consilierii locali ştiu ce vor de la noua administraţie: reabilitare termică, renovarea clădirilor istorice, securitatea cetăţeanului, locuri de muncă.
În zona Romană, cea mai aglomerată secţie de votare este numărul 61-62, de la Liceul Economic Virgil Madgearu. Câţiva pensionari, dar şi tineri de 20-30 de ani stau la coadă pentru a intra în una din sălile liceului, unde sunt amenajate urnele. Nimic nou: unei doamne de 60-70 de ani i se face rău, iar un băiat propune să cheme salvarea, însă doamna refuză. Mai departe, o bătrână care se sprijină în baston înaintează ajutată de fiica sa. "Mama are aproape 100 de ani", spune aceasta.
La ieşirea de la vot, bucureştenii nu se sfiesc să spună nici cu cine au votat, nici ce vor de la noua administraţie, fie că aceasta se va schimba sau va rămâne aceeaşi.
"Noul primar să respecte monumentele istorice, care riscă să fie dărâmate. Să aibă în primul rând grijă de oameni, de securitatea lor. Parcurile arată mai bine acum, e mai curat, dar mai sunt lucruri la care trebuie lucrat", spune Ştefania Tăutu, pensionară. Probleme a întâmpinat la alegerea consilierilor locali, fie că e vorba de cei pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), fie că e vorba de cei de la consiliul de sector. "Am votat în funcţie de partid, nu am stat să citesc lungile liste de consilieri", mai spune pensionara. Într-adevăr, listele sunt stufoase şi greu de urmărit având în vedere că aproape 1.000 de nume şi-au făcut loc pe listele partidelor pentru cele 55 de locuri din CGMB. Deşi am parcurs listele cu candidaţii la CGMB, doar câteva nume mai cunoscute ne-au sărit în ochi, aşa cum este George Becali, Corneliu Va