Bitdefender, liderul pieţei locale de soluţii antivirus, a lansat spre testare publică varianta beta a noului sistem independent de control parental ce conține un modul pentru telefoanele mobile și tabletele cu Android și o aplicație de control pentru rețeaua de socializare Facebook.
Software-ul de sine stătător Bitdefender Parental Control, care poate fi administrat și verificat online de oriunde, își propune să crească deschiderea în comunicarea dintre părinți și copii.
Modulul de control pe telefoanele și tabletele cu Android permite monitorizarea site-urilor pe care intră copilul, aplicațiile pe care le-a folosit și care sunt instalate pe telefon, sms-urile și apelurile. Astfel, părintele poate alege să blocheze anumite site-uri, aplicații, sms-uri sau apeluri către terminalul copilului. De asemenea, poate fi monitorizată locația în care se află copilul cu ajutorul GPS-ului instalat pe terminalul urmărit.
Soluția independentă Bitdefender Parental Control oferă de asemenea, funcția de supraveghere a activității pe rețelele sociale prin care părinții pot identifica profilul copilului și îl pot supraveghea fără să fie nevoie să facă parte din lista lui de prieteni. Părintele va primi rapoarte detaliate despre prietenii copilului, comentariile, postările, fotografiile sau interesele vizibile pe profilurile rețelelor sociale.
’’Sistemul de control parental este blindat cu funcții interesante care îi ajută pe părinți să gestioneze pericolele la care sunt expuși copiii lor în mediul online. Cel mai important aspect este că aceast software monitorizează și nu blochează, promovând o comunicare onestă între părinți și copii’’, spune Mihaela Masdrag, Product Manager, Bitdefender.
Astfel, copilul trebuie să accepte aplicația de control în rețelele de socializare atunci când intră în cont, iar părintele este not