Aflată în fotoliul de lider înaintea ultimei etape, gruparea Minerul Iacobeni avea nevoie de un singur punct în confruntarea de la Volovăţ pentru a se încununa în premieră cu titlul de campioană judeţeană. Chiar dacă porneau mari favoriţi înaintea acestei partide, „minerii” au cedat, surprinzător, cu scorul de 1-0 şi au pierdut astfel dreptul de a participa la barajul pentru promovarea în Liga a III-a în favoarea rivalilor de la Bucovina Frătăuţii, învingători pe teren propriu, în runda cu numărul 30, în faţa formaţiei Unirea Boroaia.
Antrenorul principal al Bucovinei, Ionel Lavric, a declarat: „Acest titlu este rodul unei munci de un an de zile, perioadă de timp în care am beneficiat de sprijinul necondiţionat al Consiliului Local din Frătăuţii Noi. Jucătorii mei meritau din plin această răsplată, pentru că formează o echipă cuminte şi un grup unit. Meritul nostru este că am crezut până la capăt în şansa noastră, chiar dacă, după înfrângerea de la Iacobeni, din penultima etapă, am simţit cum ne fuge pământul de sub picioare”.
Iată şi componenţa echipei care a reuşit această frumoasă performanţă: Valentin Prutean şi Victor Bujdei – portari; Bogdan Huţanu, Bogdan Hrehorciuc, Adrian Ungureanu, Ştefan Ilisoi, Cătălin Tătar, Daniel Isopescu, Ionuţ Enea, Răzvan Pleşca, Cătălin Doroftei, Marius Păsăilă, Tudor Zaremba, Ionel Stoian, Marian Apostol, Ionuţ Crăciun şi Iulian Ionesi. Antrenori: Ionel Lavric şi Manuel Costache. Preşedinte: Vasile Capră. Delegat: Vichente Popescu. La succesul înregistrat de Bucovina Frătăuţii Noi în sezonul 2011-2012 al Ligii a IV-a şi-au mai adus contribuţia şi o serie de fotbalişti care au părăsit echipa după încheierea primei părţi a campionatului: Daniel Munteanu, Cristi Munteanu, Vlad Murariu, Ovidiu Păcurari, Marius Gavriliuc, Costel Vicu şi Ionuţ Coroamă.
În meciul decisiv pentru promovarea în eşalonul al treilea