Peste 30 de trupe independente de teatru vor da viata Bucurestiului in perioada 11-17 iunie, in cadrul primului Festival al Teatrelor de Buzunar din Romania. Sursa imagine: metropotam.ro
Timp de o saptamana, vor avea loc zeci de spectacole de teatru clasic, interactiv, stradal, atelier, teatru-magie si teatru pentru copii in numeroase locatii conventionale si neconventionale din Bucuresti, accesul publicului fiind liber, in limita locurilor disponibile. Spectacolele din festival vor fi sustinute de trupe de teatru profesioniste, de amatori si de animatie pentru copii.
In perioada 11-16 iunie, 12 trupe profesioniste vor concura pe scena Teatrului Foarte Mic din Bucuresti, premiile constand in contracte oferite de teatre, centre culturale si cafenele-teatru, care vor fi decernate in cadrul Galei Festivalului din 17 iunie.
Cele 12 trupe care vor intra in concurs au fost selectate de un juriu format din specialisti: Gelu Colceag (profesor universitar doctor, fost rector al Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale”- UNATC), Tania Filip (profesor conferentiar universitar, UNATC), Alice Barb (regizor) si Ana Maria Nistor (teatrolog).
Procesul de selectie a durat o luna de zile si s-a facut luand in considerare valoarea interpretarii, a textului si respectarea tipologiei teatrului de buzunar.
Celelalte spectacole din festival vor avea loc in diferite locatii consacrate sau neconventionale din Bucuresti, iar 6 trupe de teatru pentru copii vor pune in scena spectacole in cateva filiale ale Bibliotecii Metropolitane Bucuresti.
Detalii despre trupe, spectacole si programarea lor in cadrul Festivalului sunt disponibile pe www.teatredebuzunar.ro si pe pagina Facebook Festivalul Teatrelor de Buzunar