Putin a trimis poliţia să percheziţioneze locuinţele mai multor membri ai opoziţiei.
Locuinţele mai multor lideri ai opoziţiei ruse au fost scotocite, luni, de poliţie, înaintea unei manifestaţii de amploare care urmează să fie organizată, astăzi, împotriva preşedintelui Vladimir Putin, informează agenţiile de presă rusă.
Percheziţiile s-au desfăşurat la domiciliul lui Aleksei Navalnîi, care are un influent blog anticorupţie, acasă la liderul Frontului de stânga, Serghei Udalţov, şi al liderului mişcării Solidaritatea, Ilia Iaşin, a precizat poliţia.
Purtătorul de cuvânt al mişcării Solidarnost, Olga Şorina, a anunţat presa că forţele de ordine au percheziţionat apartamentului bloggerului anticorupţie Aleksei Navalnîi şi că liderii Solidarnost Boris Nemţov şi Ilia Iaşin nu erau acasă, dar trupele speciale OMON au blocat intrarea în apartamentul lui Nemţov.
Navalnîi a anunţat pe Twitter că poliţia îi percheziţionează casa. Accesul în domiciliul prezentatoarei de televiziune Xenia Sobciak, care a trecut în opoziţie, a fost blocat de poliţişti, ceea ce indică desfăşurarea unei percheziţii şi acolo, relata postul de radio Ecoul Moscovei.
Poliţia a venit înarmată cu mitraliere
Trupele OMON, înarmate până-n dinţi, chiar şi cu mitraliere, au intrat imobile şi nu au dat voie nici măcar avocaţilor opozanţilor să fie de faţă la percheziţii, a declarat apărătorul lui Serghei Udalţov, Violeta Volkova, la postul de radio Ecoul Moscovei.
Circa zece persoane au făcut obiectul percheziţiei luni, după cum a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei de investigaţie, citat de Interfax, precizând că aceste operaţiuni au legătură cu anchetarea unei manifestaţii anterioare, la 6 mai, care s-a încheiat „cu tulburări masive".
În urma acestei manifestaţii, care a reunit peste 20.000 de persoane, au izbucnit confruntări, soldate cu rănirea