Si, astfel, ajungem la constatarea lor fericita ca sunt inca destule tari pe lume in care dictatura e bine-mersi; ba, sunt inca si mai multe unde se inoveaza aparente noi si operatii estetice expresive, amplasate pe aceeasi tulpina de pernicios virus dictatorial, fardat cu tentatiile pietei care pare libera doar pentru ca practica expunerea la stand. Pentru ca libertatea e o problema de gandire. Iar oamenii, cand vor comoditate, de fapt nu mai vor sa gandeasca la multele necazuri pe care li le-ar da aspiratiile ingradite, ci doar la cu ce sa se-mbuibe, ne mai pasandu-le ca astfel decad.
Dictaturile, fie ele militare sau financiare, le-au prins aceasta slabiciune si profita de ea pana ii vor distruge. Exista alegatori care voteaza cu dictatorii, sau cu viitorii dictatori, numai pentru ca sunt oameni carora le e mai comod sa traiasca intr-un rau cunoscut, lipsiti de drepturi dar cu oarecare hrana asigurata, decat sa ajunga la instabilitate si existenta anarhica. O dictatura da stabilitate societatilor primitive care, altfel, cu cate mafii exista acum pe lume, s-ar sfasia in anarhice razboiae interne. Dictaturile pot aduce un aparent echilibru strivind anarhia si impunindu-si regulile totalitare pe care, la inceput, oamenii nu le observa asupra propriei lor persoane si inca nu le considera propriul lor jug. Din comoditate, ei le accepta, chiar daca raman la un orizont limitat.
Astfel, din pacate, omul nu e numai cel cantat retoric de la Walt Whitman la Gorky si la Malraux. El poate fi si fiinta blazata lenevos, care nu se ingrozeste de orizontul sau limitat, care se adapteaza la indobitocire; care tarziu isi da seama, venindu-i mintea cea de pe urma, fiindca la inceput il orbesc grijile elementare: hrana, habitat, loc de munca. Iar omul simplu contemporan, speriat de cate forte acaparatoare a creat impotriva lui omenirea, cati, din cate directii vin spre
