Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apple vrea să se interzică Samsung Galaxy SIII în SUA

Publicat in Curierul, luni 11 iunie 2012 ·

Nici nu s-a lansat încă în toate magazinele Samsung Galaxy S III în Statele Unite şi deja Apple şi-a uns roţile legale şi a început să pregătească un proces care ar putea avea ca rezultat interdicţia la vânzare a noului terminal. Deja HTC a avut de pătimit în această privinţă, modelul One X fiind blocat la vamă SUA câteva zile tot din cauza Apple, informează site-ul mobilissimo.ro.

Samsung Galaxy S III va intra în magazinele din SUA în jurul datei de 21 iunie, iar gigantul din Cupertino a testat noul smartphone de la Samsung deja şi a găsit câteva nereguli la el, la capitolul brevete. În prealabil Apple găsise alte brevete încălcate la modele ca Galaxy Nexus, iar printre tehnologiile invocate se numărau slide to unlock, autocompletarea la scriere, o interfaţă unificată pentru căutare şi alte câteva funcţii.

De această dată se pare că noul Galaxy S încalcă brevetul pentru asistentul virtual, prin S Voice, aparent considerat de Apple o clonă după Siri. Apoi vine acel brevet buclucaş şi pentru HTC, cel care permite realizarea unui apel apăsând cu degetul pe ecran, pe un număr de telefon care apare într-un SMS/mail/pagină web. Samsung încearcă să tragă de timp şi să nu ajungă la proces încă, afirmând că Apple nu are voie să includă acest caz în cel al lui Galaxy Tab 10.1 pentru a grăbi lucrurile, ci trebuie să pregătească un caz separat. Astfel, asiaticii mai câştigă timp să îl vândă pe Galaxy S III în State.

Nici nu s-a lansat încă în toate magazinele Samsung Galaxy S III în Statele Unite şi deja Apple şi-a uns roţile legale şi a început să pregătească un proces care ar putea avea ca rezultat interdicţia la vânzare a noului terminal. Deja HTC a avut de pătimit în această privinţă, modelul One X fiind blocat la vamă SUA câteva zile tot din cauza Apple, informează site-ul mobilissimo.ro.

Samsung Galaxy S III va intra în magazinele din SUA în jurul

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski confirmă că trupele ucrainene sunt active în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut public pentru prima dată că trupele sale sunt active în regiunea rusă Belgorod, relatează BBC. „Continuăm să desfăşurăm operaţiuni active în zonele de frontieră, pe teritoriul inamic, iar acest

Începe prohibiţia generală a pescuitului în România / Când revin pescarii în baltă

G4Media acum o ora
Prohibiţia generală a pescuitului în habitatele naturale din România începe miercuri, pentru protejarea resursei acvatice în perioada de reproducere, activitatea de pescuit urmând să fie reluată pe data de 8 iunie, potrivit Ordinului comun al Minist

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Când se va încălzi vremea

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie anunță că până în prima parte a lunii mai vremea va fi schimbătoare în România. Astfel după perioada friguroasă din această săptămână, se va încălzi, iar temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele norm

Horoscop pentru marti, 8 aprilie 2025. Pentru una dintre zodii se anunță reconfigurări parteneriale

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Te preocupa situatia in care se afla persoana iubita sau copiii. Ar fi bine sa nu te implici prea mult in treburile lor, deoarice exista riscul sa-ti fie interpretate gresit vorbele sau gesturile. Exista tensiuni si necunoscute multe in segme

Gigantul chinez al automobilelor electrice BYD vrea să cucerească Europa cu marca premium Denza

HotNews acum o ora
Cel mai mare constructor auto din China, BYD, și-a lansat luni marca premium Denza în Europa, în ideea de a-și susține extinderea în regiune și a concura cu producătorii germani de top precum BMW și Mercedes, transmite Reuters. Anul trecut, BYD a vâ

Rezultatele la simularea Bacalaureatului vor fi afișate marți

Ziua Constanta acum o ora
Rezultatele simulării Bacalaureatului vor fi afișate marți, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației și Cercetării. Simularea a debutat pe 24 martie cu examenul scris la Limba și literatura română, urmat pe 25 martie de proba obligator

Bihor - Accident pe DN1, între un autotren şi un autoturism. O persoană a fost rănită, iar din rezervorul autotrenului se scurge combustibil - FOTO

News.ro acum o ora
O persoană a fost rănită în urma unui accident produs marţi dimineaţă între un autotren şi un autoturism, pe DN1 Cluj-Napoca – Oradea, în apropierea localităţii Uileacu de Criş, judeţul Bihor. Din rezervorul autotrenului se scurge combustibil pe şos

Fostul campion MMA, care a răpit și bătut un bărbat timp de oră, condamnat la 5 ani și 4 luni de închisoare

Adevarul acum 3 ore
Fostul campion european la arte marțiale mixte (MMA), Alin Chirilă, a fost condamnat la 5 ani și 4 luni de închisoare. El este acuzat că a răpit un bărbat, l-a băgat cu forța în mașina personală și apoi l-a bătut timp de o oră, amenințându-l apoi cu

UPDATE-Trump anunţă că SUA se află în discuţii ”directe” cu Iranul în dosarul nuclear

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump anunţă luni, primindu-l pe premierul israelian Benjamin Netanyahu la Casa Albă, că se află în discuţii ”directe” cu Iranul în dosarul nuclear şi evocă o reuniune ”la nivel foarte înalt” sâmbătă, relatează AFP. ”Ave

China califică noua ameninţare tarifară a lui Trump drept "o greşeală peste o greşeală": Ministerul Comerţului: Dacă SUA insistă pe calea lor, China va lupta până la capăt!

News.ro acum 4 ore
Ministerul chinez al Comerţului afirmă că se „opune ferm” tarifelor suplimentare de 50% asupra importurilor chinezeşti ameninţate luni de preşedintele american Donald Trump, numind-o „o greşeală peste o greşeală”, relatează CNN. În cazul în care Sta

Vremea

București
acum

mar.

-1°/10°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-0°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

3°/9°
joi

1°/12°
vin.

-1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-2°/6°
mie.

-1°/7°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/2°
Timisoara
acum

mar.

-2°/12°
mie.

1°/11°
joi

2°/9°
vin.

1°/10°