Până luni dimineaţă, nici un partid local nu a făcut publice rezultate parţiale ale numărătorii paralele. Cu toate acestea, candidatul USL la preşedinţia Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa, pare a se fi distanţat în câştigător.
Culmea, anunţul s-a făcut la Bucureşti de reprezentanţii PDL, respectiv USL. Astfel, democrat-liberalul Adriean Videanu, cel care a avut sarcina de a anunţa la nivel naţional rezultatele numărătorii paralele, a spus că CJ Bihor îi revine USL.
De asemenea, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că şefia Consiliului Judeţean Bihor e câştigată "aproape sigur" de USL, la fel ca şefia altor 32 de Consilii Judeţene.
USL, victorie în plan naţional
În acelaşi timp, Biroul Electoral Central a anunţat, luni dimineaţă, primele rezultate parţiale oficiale. Din totalul de 3186 circumscripţii electorale, au fost centralizate rezultatele din 443, prezenţa la vot fiind de 65,68%.
Conform datelor, la Consilii Judeţene, USL a obţinut un procent de 52,06%, PDL 13,25%, iar PPDD 8,02%. La şefia CJ din întreaga ţară, USL a obţinut 52,02%, PDL 12,78%, iar PPDD 7,40%.
În ceea ce priveşte alegerile pentru consiliile locale, la nivel naţional USL a adunat 42,72%, PDL 15,78%, iar PPDD 7,67%, iar la primari USL a strâns 53,27% din sufragii, PDL 15,80%, iar PSD 9,93%.
Cornel Popa, câştigător detaşat
Biroul Electoral Judeţean Bihor a anunţat oficial, la ora amiezii, rezultatele consemnate după numărătoarea voturilor de la 101 secţii din cele 647 care au funcţionat în judeţ.
În cele 101 secţii, pe primul loc la preşedinţia Consiliului Judeţean s-a clasat Cornel Popa (45,42%), iar lista USL de consilieri a fost votată de 44,43% dintre alegători.
Candidatul PDL la şefia judeţului, Radu Ţîrle, a fost votat de 23,13% dintre bihorenii prezenţi la urne, iar lista de consilieri a democrat-liberalilor a prim