USL a câştigat în Gorj un număr de 55 din cele 70 de primării din judeţ, printre acestea aflându-se şi cele două municipii - Târgu Jiu şi Motru -, precum şi principalele oraşe, conform numărătorii paralele realizate de reprezentanţii alianţei politice, notează Mediafax.
Din cele 55 de primării, 18 au fost câştigate de candidaţi PNL, două de reprezentanţi ai Partidului Conservator, iar restul de 35 au fost adjudecate de PSD, care avea 34 de primari înainte de alegeri.
În urma scrutinului de duminică, Partidul Democrat Liberal are opt primari, aproape la jumătate faţă de câţi a avut în mandatul trecut, în timp ce UNPR şi PPDD au câte doi edili aleşi la scrutinul din 10 iunie.
De asemenea, în comunele Săuleşti, Glogova şi Baia de Fier au fost aleşi primari independenţi, ultima localitate fiind comuna în care premierul Victor Ponta are domiciliul şi în care primarul PSD a pierdut bătălia pentru cel de-al patrulea mandat, fiind înfrânt de un preot, care a candidat cu sprijinul mai multor partide politice.
Numărătoarea paralelă efectuată de USL arată, de asemenea, că la Târgu Jiu primarul PSD Florin Cârciumaru a fost reales pentru un al patrulea mandat cu 72% din voturi, în timp ce Uniunea Social Liberală a obţinut 16 mandate din cele 21 existente în Consiliul Local. Trei dintre mandate vor reveni PPDD, iar celelalte două au fost obţinute de PDL.
Aceleaşi surse din cadrul USL îl indică pe preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, câştigător al alegerilor din Gorj cu aproximativ 60% din voturi, numărătoarea paralelă nefiind centralizată în acest caz.
Biroul Electoral Judeţean Gorj a comunicat, luni, că până la ora 9.00 fuseseră centralizate doar patru circumscripţii electorale, primarii din comunele Mătăsari, Arcani, Samarineşti şi Bărbăteşti putându-se considera ca şi validaţi, în ultima localitate candidatul liberal câştigând aleg