Preşedintele Mişcării pentru Botoşani, Cătălin Flutur, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, că această formaţiune politică , la nivel de judeţ, se situează peste media pe ţară, 30 la sută , faţă de 25 la sută pe ţară. Rezultatele obţinute la alegerile locale din acest an sunt mai bune decât cele din 2008. În 2008 PDL a obţinut 43. 151 voturi în judeţ, la alegerile din 10 iunie a.c., Mişcarea pentru Botoşani a obţinut 57.575 de voturi.
“Avem cu un consilier judeţean mai mult la nivel de judeţ, respectiv 11 consilieri judeţeni şi faţă de 22 de primari cât am avut în 2008, acum avem 28 de primari. Sunt nişte cifre care dovedesc , indiferent de ce s-a întâmplat, mai ales în perioada de criză, că ne-am păstrat o mare parte din electorat. Mai mult decât atât, rezultatele sunt mai bune ca atunci. Este păcat să ne întoarcem ca în 2004, să se înroşească toată harta ţării. Mi-e frică de o posibilă dictatură, la fel cum îi deplâng pe cei care au câştigat acum alegerile că nu vor avea posibilitatea să-i mulţumească pe toţi celor căre le-au promis ceva“, a declarat Cătălin Flutur.
Autori: Cristina CIUBARA
Preşedintele Mişcării pentru Botoşani, Cătălin Flutur, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, că această formaţiune politică , la nivel de judeţ, se situează peste media pe ţară, 30 la sută , faţă de 25 la sută pe ţară. Rezultatele obţinute la alegerile locale din acest an sunt mai bune decât cele din 2008. În 2008 PDL a obţinut 43. 151 voturi în judeţ, la alegerile din 10 iunie a.c., Mişcarea pentru Botoşani a obţinut 57.575 de voturi.
“Avem cu un consilier judeţean mai mult la nivel de judeţ, respectiv 11 consilieri judeţeni şi faţă de 22 de primari cât am avut în 2008, acum avem 28 de primari. Sunt nişte cifre care dovedesc , indiferent de ce s-a întâmplat, mai ales în perioada de criză, că n