Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Italia trece în linia întâi a crizei datoriilor de stat

Publicat in Adevarul, luni 11 iunie 2012 ·

Împrumutul de 100 miliarde euro convenit la sfârşitul săptămânii trecute pentru salvarea băncilor spaniole împinge Italia în linia întâi a crizei datoriilor de stat, comentează Bloomberg.

„Italia este urmărită atent, ceea ce nu se va schimba după acordul cu Spania. (...) Investitorii vor fi foarte atenţi la orice informaţie înainte de a decide dacă vor cumpăra sau vor vinde obligaţiuni italiene", a explicat pentru sursa citată Nicola Marinelli, analist la Glendevon King Asset Management din Londra.

Italia are o datorie de 2.000 miliarde de euro, iar trezoreria italiană este nevoită să vândă, în fiecare lună, obligaţiuni şi titluri de peste 35 miliarde euro.

„Problema Italiei este că există în permanenţă percepţia că s-ar putea duce după Spania. Nu este suficientă diferenţiere în pieţe. E clar ca lumina zilei şi a fost întotdeauna că situaţia Spaniei este mult mai gravă decât a Italiei. Dar asta nu a apărat Italia de contagiune", a afirmat, la rândul său, Nicholas Spiro de la Spiro Sovereign Strategy din Londra.

Italia este în grafic în ceea ce priveşte atingerea ţintei de deficit bugetar pentru acest an, de 3% din PIB, după ce, anul trecut, a avut un deficit de 3,9% din PIB, mai puţin de jumătate faţă de cel al Spaniei. Totodată, în Italia şomajul este de 10,2%, în timp ce în Spania este de 24%.

În mod normal, Italia este percepută drept un debitor mai riscant decât Spania, în principal din cauza gradului ridicat de îndatorare, însă trendul s-a inversat de la începutul acestui an, odată ce pieţele au început să înţeleagă cât de serioase sunt problemele din sistemul bancar spaniol.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Mai multe persoane au murit, după ce o maşină a intrat în mulţime, în Vancouver. Atacul a avut loc la festivalul Lapu Lapu, care celebrează cultura filipineză

News.ro acum 6 ore
Un „număr de persoane au fost ucise” după ce o maşină a intrat într-o mulţime în oraşul canadian Vancouver, a anunţat poliţia locală, citată de BBC. Poliţia din Vancouver a declarat că „mai multe persoane” au fost rănite în timpul unui incident petr

Incendiu la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți

Ziua Constanta acum 42 minute
Un incendiu a izbucnit astăzi, 27 aprilie 2025 la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți, județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit, izolația cablurilor electrice, aflate în tavanul fals a

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum o ora
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

AUR propune modificarea legii Curţii Constituţionale ”pentru a preveni abuzurile electorale” şi a alinia legislaţia românească la standardele europene

News.ro acum 2 ore
Partidul AUR anunţă că a depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii Curţii Constituţionale pentru a preveni ”abuzurile electorale”, afirmând că aceasta prevede interzicerea expresă a posibilităţii ca procesul electoral să fie anulat din

Calea negocierii succesiunii lui Francisc, deschisă după înhumarea iezuitului argentinian. Conclavul se deschide în mod tradiţional între a 15-a şi a 20-a zi de la moartea Papei, adică între 5 şi 10 mai. Data poate fi anunţată luni

News.ro acum 2 ore
Credincioşi au început să se reculeagă duminică dimineaţa la mormântul Papei Francisc, înhumat sâmbătă în Bazilica Santa Maria Maggiore, la Roma, în urma unor funeralii grandioase, deschizând calea negocierii succesiunii iezuitului argentinian, rela

Un bărbat a căzut în Dunăre după ce barca în care se afla s-a răsturnat

Mediafax acum 2 ore
„În această noapte, în jurul orei 02:17, prin apel la numărul de urgență 112, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru căutarea și salvarea unei persoane de sex masculin, în vârstă de aproximativ 27 de ani, care a căzut în apă în ur

Explozie devastatoare în cel mai mare port comercial iranian. Posibila cauză a dezastrului cu peste 18 morți și 800 de răniți

HotNews acum 6 ore
O puternică explozie în cel mai mare port comercial iranian a provocat sâmbătă cel puțin 18 morți și 800 de răniți, potrivit unui nou bilanț comunicat duminică de televiziunea de stat, incendiul provocat nefiind încă stins, informează AFP. Președint

Ponta spune că România e în criză economică: Suntem într-o situaţie mai rea decât cea din 2009

Ziarul Financiar acum 2 ore
Criza economică şi bugetară, fără precedent, în care suntem deja este mai rea decât cea din 2009, spune Victor Ponta, candidat indepndent la alegerile prezidenţiale. El afirmă că Ilie Bolojan este singurul dintre cei aflaţi la putere care recunoaşte

China anunţă că a debarcat pe insuliţa disputată cu Filipine, pentru a-şi „exercita suveranitatea” pe aceasta

Libertatea acum 39 minute
Garda de coastă chineză a preluat controlul asupra unei mici insule disputate cu Filipine, în apropierea unui post militar din Marea Chinei de Sud, a anunțat presa de stat din Beijing, adâncind tensiunile teritoriale de lungă durată cu Manila, potri

Trump consideră că navele americane ar trebui să poată folosi gratuit canalele Panama şi Suez

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, sâmbătă, că navelor militare şi comerciale americane ar trebui să li se permită să utilizeze gratuit Canalul Panama şi Canalul Suez. „I-am cerut secretarului de stat Marco Rubio să abordeze imediat acea

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

6°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

5°/16°
lun.

6°/18°
mar.

6°/21°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

14°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

9°/13°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

10°/21°
Timisoara
acum

18°
dum.

7°/18°
lun.

11°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°