Suma provine din calculul greşit al indemnizaţiilor acordate revoluţionarilor şi soţilor supravieţuitori
În urma controalelor efectuate în perioada 24 aprilie - 4 mai de Corpul de Control al ministrului Muncii s-a descoperit că peste 200.000 de persoane au beneficiat de astfel de sume suplimentare
Controalele efectuate în perioada 24 aprilie - 4 mai 2012 de o echipă a Corpului de Control al ministrului Muncii asupra activităţii Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP) s-a descoperit că sunt de recuperat aproximativ 1,82 mil. lei din indemnizaţiile acordate în urma aplicării greşite a unor prevederi legale.
"Obiectivul central al controlului a vizat modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru revoluţionari, acordate conform Legii nr. 341/2004, şi a indemnizaţiilor pentru soţul supravieţuitor, acordate conform Legii nr. 578/2004, la nivelul anilor 2011 şi 2012", a anunţat Ministerul Muncii.
Potrivit acestuia, indemnizaţia pentru revoluţionari calculată greşit a fost acordată către aproximativ 16.000 de persoane, suma totală de recuperat fiind de aproximativ 1,25 milioane lei, adică în medie câte 77,9 lei de fiecare persoană. Indemnizaţia pentru soţul supravieţuitor calculată greşit a fost acordată către aproximativ 200.000 de persoane, suma totală de recuperat ridicându-se la aproximativ 576.000 lei, respectiv 2,76 lei de la fiecare persoană.
Majorările se aplicaseră la nivelul din iulie 2010
În ceea ce priveşte modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru revoluţionari (Legea nr. 341/2004) şi a indemnizaţiilor pentru soţul supravieţuitor (Legea nr. 578/2004, Corpul de Control a constatat că, în perioada ianuarie 2011 - martie 2012, CNPP a aplicat în mod eronat prevederile art. 10, alin. (1) din Legea 285/2010, privind majorarea cu 15% a indemnizaţiilor pentru revoluţionari şi a celor pentru soţii su