Pentru Sorin Oprescu, actualele locale au fost floare la ureche, efortul depus în această bătălie electorală fiind, în cel mai bun caz, de anvergura unei plimbări liniştite prin parc. A fugit de dezbaterile televizate cu ceilalţi contracandidaţi pentru a evita orice analiză a nerealizărilor sale. Iar principalul său contracandidat, reprezentantul PDL, s-a demonstrat plămădit cam din aceaşi aluat grosier-populist, ornat cu niscaiva elemente de saltimbanc.
Mă tem că doar în vremurile comuniste, când Oprescu îşi augmenta de zor statutul şi pleiada de relaţii indispensabile ascensiunii sale politice, bucureştenii au mai păşit cu asemenea silă la urne ca acum. Sorin Oprescu a tratat electoratul cu un sictir total şi scrutinul ca pe un fel de joc stupid şi complet inutil, dar care presupune, vrând-nevrând, mimarea unei minime competiţii întru satisfacerea prostimii de la urne.
Alegătorii din Bucureşti, odinioară atât de tranşanţi şi independenţi, au ajuns de nerecunoscut. Oprescu a reuşit performanţa supunerii unui oraş care a fost, timp de peste un deceniu, o veritabilă redută anti-FSN şi -PSD. În capitala României, segmentul electoratului educat, bine pregătit profesional şi bine informat politic este, probabil, cel mai mare din ţară, iar bucureştenii s-au dovedit vreme îndelungată greu de manipulat, în mare măsură perfect capabili să-şi formeze singuri opinia asupra realităţii lor cotidiene - fără "binevoitorul" ajutor al unor instituţii mass-media.
Succesul lui Oprescu se datorează, în bună parte, expunerii de care s-a bucurat în calitate de reprezentant de vază al falimentarului sistem medical românesc. În mod bizar românii, extrem de critici faţă de corupţia endemică la nivelul statului şi al clasei politice, par să iabă o slăbiciune aparte pentru medici, cărora le iartă acest păcat cu o indulgenţă de-a dreptul frapantă. Sistemul medical din