Nu victoria USL surprinde – era previzibilă –, ci dimensiunea dezastrului PDL.
Căzut binişor sub pragul psihologic de 20% la votul politic, spulberat în Bucureşti şi din mai toate marile oraşe, cu baronii locali traşi pe tuşă, PDL a suferit o înfrângere care poate fi cronica unei morţi anunţate pentru parlamentarele din toamnă. Înţelege oare partidul de ce i se întâmplă asta? Nu ştim, pentru că toţi liderii, până deunăzi extrem de vocali, s-au volatilizat, lăsându-l pe Videanu să facă raportările. Cel mai la îndemână ar fi să argumenteze, precum preşedintele, că austeritatea, tăierile, criza sunt motivele pentru care populaţia l-a penalizat, aşa cum s-a întâmplat cu guvernele din alte ţări europene. Ar fi prea simplu, dar anticipez că PDL va îmbrăca haina victimei pe altarul crizei şi al reformei. Valul de ură care a măturat PDL – să nu se îmbete nimeni cu apă rece că votul nu a fost unul de penalizare – depăşeşte însă cu mult prejudiciile concrete, individuale aduse de măsurile nepopulare, ci ţine în primul rând de stilistica, corupţia şi sfidarea care le-au însoţit. De dublul limbaj şi dubla acţiune. Promovând declarativ valorile dreptei, reforma statului, profesionalismul şi europenizarea, acuzând nemunca şi bugetofagia, PDL şi-a îmbogăţit clientela de partid, a plasat tot felul de incompetenţi şi rechini în poziţii-cheie, a furat vârtos sub ochii celor cărora li se cereau sacrificii în numele binelui naţional şi al salvării ţării. Mai rău, principiile se revărsau din gura unor oameni compromişi, lipsiţi nu doar de credibilitate, dar şi de un elementar bun-simţ, incapabili măcar să mimeze onestitatea şi compasiunea. Mai exact, ura populaţiei şi, în particular, revolta unei părţi a propriului electorat i-a vizat pe promotorii acestor practici şi mesaje. Adică, acel grup aflat la conducerea PDL, în cap cu Elena Udrea, Roberta Ana
