Atât timp cât nu și-a pierdut mințile și nici nu e dispus să piardă la nesfârșit timpul, publicul așteaptă de la mass-media să afle, să se lămurească, să rămână cu ceva, nu doar să se distreze. Și așteaptă ca jurnaliștii să se indigneze atunci când politica o face lată. Și jurnaliștii așteaptă ca publicul să se indigneze și să facă masă critică.

Într-o ediție recentă a emisiunii Sub semnulîntrebării de la B1 TV, Adriana Săftoiu făcea cu voce tare observația că moderatorul și re­alizatorul emisiunii e sub tensiune, e nervos. „Nu sunt nervos, a replicat Ro­bert Turcescu, sunt in­dig­nat.“ Cum și indignarea este o reacție tot mai rară în jurul nostru, încercăm câteva ipo­teze pentru a vedea ce mo­tive de enervare profesională sau de indignare ar putea avea un realizator de emi­si­u­ne politică și, în general, jur­naliștii.

Un SMS nerușinat, ca acela transmis de Radu Ma­zăre (să mă pupe în c...) ca răspuns la ape­lul moderatorului dornic să respecte regula echilibrului, poate fi motiv de indignare. Cum s-a ajuns ca personajele politice să-i calce în picioare pe jurnaliști se poate explica într-o is­torie mai lungă. Pe scurt, controlul economic exercitat de mogulii autohtoni, care a dus la decăderea morală fără termen de comparație a mass-media, subordonarea politică a vieții publice românești, care a dus la arondarea umi­litoare a jurnaliștilor activi, paralizarea or­ganizațiilor media critice, a căror finanțare a devenit tot mai problematică, precum și dis­pariția solidarității în care stă adevărata li­ber­tate a presei, toate au condus la un raport de­zavantajos pentru jurnaliști. Puține tresăriri de solidaritate din partea breslei la SMS-ul unui oficial (EvZ), unele medii au jubilat (Jurnalul Național), cei mai mulți au rămas im­pasibili. Pare o nimica toată pe lângă înjurăturile lui Becali sau Vadim, scuipatul lui Mir­cea Diaconu, agresiunea la adre