Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au pierdut pe mâna lor

Publicat in Curierul de Valcea, miercuri 13 iunie 2012 ·

Aşa cum precizam în ediţia anterioară, ultimul meci al ediţiei 2011/2012 din Liga Naţională de handbal nu s-a mai disputat. Întâlnirea, o restanţă din ultima etapă a campionatului naţional feminin, între HC Dunărea Brăila şi HC Zalău, a generat multe polemici între oficialii celor două cluburi, Gheorghe Tadici, antrenorul ardelencelor, fiind desigur „vioara” principală. Miza acestui meci era destul de importantă deoarece, formaţia care ar fi reuşit să tranşeze în favoarea sa disputa, ar fi câştigat medaliile de bronz ale Ligii Naţionale şi, implicit, dreptul de participare în a doua competiţie inter-cluburi ca valoare de pe continentul nostru, Cupa Cupelor. Reprogramată la finele săptămânii trecute (după două amânări suferite în prealabil), partida de la Brăila a rămas tot fără dezno­dă­mânt, gazdele refuzând să se prezinte la meciul organizat chiar în propriul fief, motivând că decizia aleasă reprezintă o formă de protest la adresa Federaţiei Române de Handbal, cea care s-a dovedit mult prea tolerantă cu formaţia HC Zalău, permiţându-i să modifice datele de desfăşurare ale partidelor în repetate rânduri. Însă, prin propria lor hotărâre, aceea de a nu se prezenta la meci, sportivele dunărene au avut cel mai mult de pierdut. Forul de specialitate din cadrul FRH a adoptat ieri o decizie conform căreia învingătoarea partidei de la Brăila se va stabili la „masa verde”, HC Zalău urmând să fie declarată câştigătoare, cu scorul de 10-0. Graţie acestui succes, obţinut mult mai facil decât s-ar fi aşteptat, ardelencele acumulează 39 de puncte în clasamentul Ligii Naţionale şi depăşesc la limită pe HC Dunărea, încheind sezonul pe poziţia a treia (obţinând inclusiv şansa de a evolua în Cupa Cupelor). Reamintim, CS Oltchim Râmnicu Vâlcea a câştigat un nou titlu de campioană naţională, urmând să reprezinte ţara noastră, alături de Universitatea Jolidon Cluj, în cea mai pre

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un băiat de 11 ani este dat dispărut în București. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert

HotNews acum o ora
Polițiștii Capitalei anunță joi că un băiat în vârstă de 11 ani a dispărut din Sectorul 2 și solicită sprijin pentru găsirea acestuia. Dispariția copilului a fost semnalată bucureștenilor inclusiv prin mesaj RO-Alert. „La data de 9 iulie 2025, Poliţ

Rezultate finale Evaluarea Națională 2025. Număr redus de contestații depuse de elevi. Câți au avut nota crescută

HotNews acum o ora
Peste 19.100 de contestații au fost depuse de elevii care au dat Evaluarea Națională 2025, anunță Ministerul Educației, care astăzi a publicat rezultatele finale de la Evaluarea Națională. După rezolvarea contestațiilor, numărul mediilor egale sau m

Atenționare de Cod galben de vânt în opt județe, după câteva zile pline de alertă roșie

Mediafax acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o atenționare Cod galben care vizează intensificări ale vântului în opt județe din țară, valabilă între orele 10 și 20. În zona joasă a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Mehedinți, precum și

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum 3 ore
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni reluat pe ambele fire! Anunțul CFR SA

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, începând cu ora 08:23, traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni a fost reluat în condiții normale, cu tracțiune electrică și pe firul 2. CFR reamintește faptul că în cursul zilei de ieri

Doi şoferi morţi şi un pasager rănit, în urma unui accident pe DN 54, în judeţul Teleorman, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară/ În urma impactului, maşina mică a luat foc. Traficul rutier este blocat

News.ro acum o ora
Doi şoferi au murit, iar un pasager a fost rănit, în urma unui accident petrecut, joi, pe DN 54, între localităţile Izlaz şi Gârbov, din judeţul Teleorman, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară. În urma impactului puternic, auto

Angajații din administrația fiscală și financiară protestează în fața Ministerului Finanțelor

Mediafax acum o ora
„Protestul exprimă nemulțumirile legitime ale lucrătorilor din administrația fiscală și financiară, dar și ale altor categorii de bugetari care se confruntă cu lipsa dialogului social real și nerespectarea drepturilor profesionale și salariale”, tra

A murit nepotul lui Iuliu Maniu, dr. Ioan Boilă, cunoscut ca „Medicul fără de arginți” al Clujului

Ziua Constanta acum o ora
Sâmbătă, 5 iulie 2025, la vârsta de 97 de ani, s-a mutat la Cer „𝐌𝐞𝐝𝐢𝐜𝐮𝐥 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐚𝐫𝐠𝐢𝐧𝐭̦𝐢” 𝐚𝐥 𝐂𝐥𝐮𝐣𝐮𝐥𝐮𝐢, 𝐃𝐫. 𝐈𝐨𝐚𝐧 𝐁𝐨𝐢𝐥𝐚̆ (numele complet: Ioan-Dumitru-Iuliu Boilă), fost deținut politic, întemeietor și apoi

VIDEO Gafă la Casa Albă. Trump l-a întrebat pe președintele Liberiei unde a învățat engleza, limba oficială a țării sale

HotNews acum 11 ore
Președintele Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu mai mulți lideri din Africa, printre ei aflându-se și președintele Liberiei care a ținunt un discurs în limba engleză, limba oficială a țării sale, scrie Reuters. „Liberia este un prieten vechi al

Percheziții la o grupare care ar fi prejudiciat autoritățile britanice cu un milion de lire sterline

Mediafax acum 3 ore
Potrivit IGPR, în anul 2024, în urma sesizării din oficiu a polițiștilor, a fost înregistrat un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces

Vremea

București
acum

23°
joi

14°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

17°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

23°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/29°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°