Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clubul PoliSport Bukovina, la prima performanţă naţională

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 12 iunie 2012 ·

Prezent de doar doi ani în peisajul sportului din judeţ, clubul PoliSport Bukovina a reuşit zilele trecute să obţină prima performanţă la nivel naţional în competiţiile de badminton. Deşi are doar şapte ani şi practică badmintonul de doi ani, suceveanca Mara Blănaru a reuşit să urce pe podium la prima sa competiţie la nivel naţional şi anume o etapă din Cupa României. Sportiva antrenată de profesorul Anton Adrian Crăciun a debutat cu dreptul la prima etapă din Cupa României, clasându-se în final pe locul al treilea la categoria de vârstă sub nouă ani, la finalul unui concurs în care a obţinut trei victorii şi a pierdut două partide. Până la o medalie naţională, Mara mai are de luptat în alte două etape ale acestei competiţii, punctajul obţinut contând la finalele naţionale, ce vor avea loc în luna decembrie.

„Acest loc trei este unul peste aşteptările noastre şi reprezintă rezultatul muncii Marei de doi ani încoace. Suntem la început de drum şi mai avem multe de pus la punct, dar sper că pe viitor vom reuşi să fim o prezenţă constantă pe podiumul competiţiilor din badmintonul românesc”, a declarat antrenorul Anton Adrian Crăciun. După acest succes, Mara Blănaru va avea un parcurs mai facil la etapa următoare şi are mari şanse să urce mai sus pe podium, fapt ce ar apropia-o mai mult de o medalie naţională. După debutul Marei la nivel naţional, profesorul Anton Adrian Crăciun şi-a propus din toamnă să mai arunce în competiţiile naţionale alţi doi sportivi, o fată şi un băiat, de la care aşteaptă să crească în valoare şi să se evidenţieze nu numai în concursurile din judeţ.

Prezent de doar doi ani în peisajul sportului din judeţ, clubul PoliSport Bukovina a reuşit zilele trecute să obţină prima performanţă la nivel naţional în competiţiile de badminton. Deşi are doar şapte ani şi practică badmintonul de doi ani, suceveanca Mara Blănaru a reuşit să urce pe

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 10 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°