Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragnea: USL a câştigat 36 de CJ, 27 primării reşedinţă de judeţ, primăria Capitalei, cinci sectoare

Publicat in Romania Libera, marți 12 iunie 2012 ·

Coordonatorul campaniei electorale a USL, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că USL a câştigat 36 de consilii judeţene şi 27 de primării reşedinţă de judeţ, la care se adaugă primăria municipiului Bucureşti şi cinci primării de sector, conform numărătorii paralele a 95% din secţiile de vot, potrivit Mediafax.

Dragnea a spus că, din cele 36 de consilii judeţene câştigate de USL, 22 revin PSD, 13 revin PNL şi unul revine PC.

El a precizat că două consilii judeţene au fost câştigate de UDMR.

Dragnea a spus că, în acest moment, în trei judeţe, respectiv Alba, Arad şi Neamţ se renumără voturile.

El a precizat că la Arad scorul este foarte strâns, cu un plus de 100 de voturi în favoarea USL, aceeaşi situaţie existând şi la Alba, unde au fost contabilizate câteva sute de voturi tot în favoarea USL.

Dragnea a spus că la Neamţ se numără în continuare voturile şi a precizat că anunţul făcut de Culiţă Tărâţă nu se bazează pe finalizarea numărării voturilor.

"Aşadar, la această oră nu se poate spune că PDL sau UNPR au un consiliu judeţean câştigat", a spus Dragnea.

Liviu Dragnea a spus că aceste rezultate au reieşit din numărarea a 95% din secţiile de vot, el precizând că procentul de 100% nu poate fi încă acoperit din cauza faptului că în trei judeţe se renumără voturile.

El a adăugat că USL a mai câştigat 27 de primării reşedinţă de judeţ, plus Primăria municipiului Bucureşti şi cinci primării de sector.

Potrivit lui Dragnea, din cele 27 de primării reşedinţă de judeţ câştigate de USL, 18 revin PSD, opt revin PNL şi una PC.

Primăriile câştigate de USL sunt: Piteşti, Bacău, Oradea, Bistriţa, Botoşani, Brăila, Buzău, Reşiţa, Călăraşi, Constanţa, Craiova, Galaţi, Giurgiu - câştigată de un independent care va reveni în PSD - Târgu Jiu, Deva, Slobozia, Iaşi, Baia-Mare, Slatina, Ploieşti, Satu-Mare, Zalău, Alexandria, Timi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 57 minute
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°