Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Siria: copii folosiţi de armată drept scuturi umane

Publicat in Adevarul, marți 12 iunie 2012 ·

Mai mulţi copii au afirmat că au fost folositţi de trupele siriene drept scuturi umane, potrivit unui raport al ONU.

Unii dintre copii au spus că au fost forţaţi să se urce pe tancuri pentru a opri atacurile opoziţiei, se arată în raport.

Reprezentantul Special al ONU pentru Copii şi Conflictele Armate a spus că mai mulţi copii au fost torturaţi în custodia poliţiei şi măcelăriţi în masacre.

Radhika Coomaraswamy a declarat pentru BBC că echipa ei s-a întors din Siria cu rapoarte oribile. Ea spune că nu a mai văzut o situaţie similară, în care copiii nu numai că nu sunt protejaţi, dar sunt chiar ţinte ale conflictului.

„Mulţi foşti soldaţi au spus că s-a tras în zonele cu populaţie civilă şi că au văzut copii, chiar copii mici, fiind ucişi sau schilodiţi", a afirmat ea. „ De asemena ni s-a spus şi am văzut chiar noi copii torturaţi şi care aveau urme de tortură. Ni s-a spus că unii copii sunt folosiţi - şi asta ni s-a povestit chiar de către unii dintre copii - drept scuturi umane, fiind aşezaţi pe tancuri, astfel încât forţele opoziţiei să nu tragă".

Ea a criticat însă şi Armata Liberă Siriană, forţa de opoziţie, spunând că şi aceasta pune în pericol copiii.

„Pentru prima dată am auzit de copii recrutaţi de Armata Liberă Siriană, mai ales pentru joburi ce ţin de asistenţa medicală şi alte servicii, dar, totuşi, în prima linie", a declarat ea.

Mărturii şocante

Radhika Coomaraswamy a spus că suferinţa care este creată copiilor în Siria este neobişnuită, chiar şi pentru situaţii de luptă. „Suntem şocaţi. Omorârea şi schilodirea copiilor în schimburile de focuri este ceva ce întâlnim în multe conflicte, dar torturarea copiilor în detenţie, unii având nu mai mult de 10 ani, este ceva cu totul neobişnuit, iar aşa ceva nu vedem în alte locuri".

În plus, ea a mai spus că, în masacrele care s-au produs recent, copiii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 4 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Primarul interimar Stelian Bujduveanu: „Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere”

Gandul acum 46 minute
Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Municipiului București, a anunțat că începând de sâmbătă – 5 iulie 2025 -, Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere. Potrivit informații

Peiu (AUR): România a fost vândută pe datorie.Toți au știut, toți au tăcut, toți trebuie să răspundă

Mediafax acum 28 minute
„Ne aflăm în fața unui caz de complicitate politică în formă continuată, care a dus la o catastrofă economică. Ciolacu, Ciucă, Iohannis – toți acești oameni, aflați în fruntea statului în 2024, au fost avertizați oficial, în scris, de apariția unei

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

FCSB și CFR Cluj luptă pentru Supercupa României. Un meci cu Bet Builder, pe Betano!

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
Ce este Bet Builder? O selecție, cinci pariuri, un singur bilet cu Bet Builder FCSB vs. CFR Cluj Ai și MegaCote MC

Radu Burnete: Din cei apți de muncă, doar 64% dintre români lucrează

Mediafax acum 52 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date și a explicat că avem și probleme precum evaziunea fiscală și economia gri. Cons

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 7 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Incendiu de vegetație uscată și miriște la granița cu Bulgaria

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și miriște izbucnit în apropierea drumului care leagă municipiul Calafat de punctul de trecere a frontierei Vidin, anunță ISU Dolj. Potrivit primelor informații, i

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/31°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°