Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raportul TVR, respins de Parlament. Alexandru Lăzescu va fi demis de la conducerea instituţiei

Publicat in Antena 3, marți 12 iunie 2012 ·

UPDATE 16.48 -Radu Călin Cristea este propunerea USL la şefia SRTV, a anunţat, marţi, liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Valeriu Zgonea, la reuniunea grupurilor USL din Senat şi din Camera Deputaţilor.

Raportul de activitate pe anul 2011 al Televiziunii Române a fost respins, marţi, de plenul reunit al Parlamentului, cu 240 de voturi "pentru" şi patru "abţineri", votul negativ al parlamentarilor echivalând cu demiterea lui Alexandru Lăzescu din fruntea TVR, informează Mediafax.

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, marţi, în şedinţă comună, pentru a dezbate raportul de activitate pe 2011 al Societăţii Române de Televiziune (SRTv).

Raportul a fost respins, ceea ce implică faptul că întregul Consiliu de Administraţie al TVR, condus de Alexandru Sassu, va fi înlocuit. Articolul 46, alin. 7 din Legea 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRTv prevede că "respingerea de către Parlament a raportului anual atrage demiterea, de drept, a consiliului de administraţie respectiv".

Parlamentarii PDL nu au participat la votul din plenul Parlamentului.

Votul plenului Parlamentului a venit astfel după ce raportul de activitate al TVR pe anul 2011 a fost respins, marţi, şi de Comisiile de cultură ale Parlamentului, cu 16 voturi "pentru" şi 2 abţineri (Brânduşa Novac şi Cristian Ţopescu). Acest vot a repezentat primul pas în demiterea actualului Consiliu de Administraţie al TVR, în frunte cu Alexandru Lăzescu.

SRTv a încheiat anul 2011 cu un deficit de 160,8 milioane de lei, în condiţiile în care Televiziunea Publică a avut, anul trecut, venituri totale de circa 583 de milioane de lei. În 2011, TVR a fost condusă de Alexandru Lăzescu.

Actualii membri titulari ai CA al TVR, validaţi de Parlament în 29 iunie 2010, sunt: Alexandru Lăzescu (Administraţia Prezidenţială), Ada Meseşan,

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți bani a încasat CFR Cluj, după victoria din finala Cupei României Betano cu Hermannstadt

Gazeta Sporturilor acum o ora
a învins-o pe FC în finala Cupei României Betano, , și s-a ales cu un câștig de 240.000 de euro în urma succesului din ultimul act.

VIDEO Dan Petrescu a avut un mesaj pentru Nelu Varga după ce a câștigat finala Cupei: „S-a întrecut măsura”

Gazeta Sporturilor acum 24 minute
. Formația lui Dan Petrescu (57 de ani) a câștigat Cupa României Betano pentru prima dată după 9 ani. „Bursucul” a oferit prima reacție după ce a cucerit primul trofeu al Cupei României din carieră. El i l-a dedicat mamei lui, care a decedat în urmă

Călin Georgescu, despre propunerea sa ca premier: „Sunt extrem de pregătit să îmi ajut țara de pe orice poziție”

Gandul acum o ora
Călin Georgescu a fost întrebat, miercuri, în emisiunea Marius Tucă Show de la Gândul, cum răspunde declarației lui George Simion că îl va propune prim-ministru în cazul în care ajunge la Cotroceni. Fostul candidat la prezidențiale nu a oferit un ră

Călin Georgescu: „Trecutul trebuie depășit și doar viitorul contează”

Gandul acum o ora
Călin Georgescu, la Marius Tucă Show, a reafirmat că trecutul trebuie depășit și doar viitorul contează. De asemenea militează pentru unitate pentru reconstrucția României. Că tot am vorbit de anularea turului doi, evident că trebuie să spunem adevă

LIVE Dezbatere electorală la România TV. Nicușor Dan a ajuns, George Simion se află la Roma

HotNews acum 4 ore
Miercuri seară, de la ora 20:00, România TV organizează o dezbatere electorală la care sunt așteptați atât Nicușor Dan, cât și George Simion. Conform postului de televiziune, ambii candidați au confirmat participarea, dar mai devreme în cursul zilei

Manelistul Jador, pozitiv la opiacee, după ce a fost oprit în trafic de poliţiştii din Capitală

HotNews acum o ora
Cântăreţul de manele Jador a fost oprit, miercuri seară, de poliţiştii din Bucureşti pe o stradă din Sectorul 5, iar testarea a arătat rezultate pozitive la opiacee. El a fost condus la INML în vederea prelevării de mostre biologice. „În jurul orei

Zelenski: Ucraina este pregatită pentru „orice formă de negocieri” pentru a pune capăt războiului

Adevarul acum 33 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că este pregătit pentru „orice formă de negocieri" pentru a pune capăt războiului cu Rusia şi a afirmat că va decide asupra „măsurilor care trebuie luate” atunci când va şti cine va repre

Două bărci și o barjă, implicate într-un accident naval pe Dunăre, la Rast, în judeţul Dolj. Doi oameni sunt dați dispăruți

Libertatea acum 4 ore
Doi oameni sunt dați dispăruți după un accident naval care a avut loc miercuri, pe Dunăre, în localitatea Rast, judeţul Dolj, în care au fost implicate două bărci și o barjă. O persoană a fost scoasă la mal de martori.

Nicuşor Dan, despre absenţa lui George Simion de la dezbateri la care a confirmat că va lua parte: E o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul. Dacă anunţi că mergi la o dezbatere te duci

News.ro acum 3 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, că ”e o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul”, referindu-se la absenţa lui George Simion de la dezbaterile electorale la care a confirmat că va lua parte. În

Controale ANPC în sex-shopuri. Inspectorii au dat amenzi pentru lipsa instrucțiunilor de utilizare

HotNews acum 4 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat mai multe sex-shop-uri din Bucureşti şi au găsit mai multe nereguli, printre care lipsa instrucţiunilor de utilizare, produse fără elemente de identificare şi caract

Vremea

București
acum

12°
joi

8°/23°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/15°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

11°
joi

10°/23°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/11°
dum.

5°/16°
Constanta
acum

joi

9°/18°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/15°
dum.

5°/13°
Timisoara
acum

10°
joi

5°/23°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/17°
dum.

9°/17°