Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fanii olteni vor înnebuni când vor afla asta: "Un şeic din Qatar voia să cumpere Craiova! Acum arabii s-au dus la Malaga sau PSG!" De ce a picat tranzacţia şi cine a fost de vină

Publicat in Pro Sport, marți 12 iunie 2012 ·

Invitat de onoare la cea de-a şase ediţiei a competiţiei şcolare care îi poartă numele, organizată de Şcoala "Obedeanu", acolo unde fosta glorie a făcut gimnaziul, Ilie Balaci a vorbit şi despre viitorul Universităţii Craiova. "Minunea Blondă" spune că Ştiinţa ar putea reveni în competiţie doar dacă Adrian Mititelu va avea succes în acţiunile pe care le-a intentat contra FRF, dar şi dacă îşi va recupera banii de la ANRP. Balaci nu crede că altă echipă ar fi acceptată în Craiova, referindu-se la proiectul iniţiat de foştii săi colegi, Sorin C]rţu şi Radion Cămătaru. Balaci l-a "înţepat" pe Sorin C]rţu, cel care a reuşit eventul cu Universitatea în 1991, spunând că acea performanţă a fost obţinută datorită preşedintelui de atunci, Marcel Popescu şi anumitor jocuri de culise.

"Cu Universitatea este treaba încurcată rău, nu ştiu ce căi legale ar fi ca Primăria să ajute echipa, lumea nu va fi de acord să se dea bani pentru fotbal. Ştiinţa nu poate fi decât una, nu 7, un exemplu este la Severin, unde nu prea vine lumea, fiindcă echipa se numeşte Gaz Metan Severin şi nu Drobeta. Universitatea a fost omorâtă de 4 ori: prima dată de FRF după semifinala cu Benfica, atunci când jucătorii au fost îndepărtaţi de Craiova, care devenise periculoasă pentru Steaua şi Dinamo, a doua oară de Neţoiu, când a vândut jucătorii la Dinamo şi echipa pentru două plase de bani, a treia oară de Dinel Staicu şi a patra oară de FRF, LPF, dar şi din vina lui Mititelu. Am văzut că primarul are tricou, avem palmares, numai că ne trebuie loc în competiţie şi jucători. I-am spus lui Mititelu că jucătorii lui nu aveau caracter şi s-a dovedit ulterior că am avut dreptate, au fugit toţi unde au văzut cu ochii. Eu am fost pentru Universitatea şi nu pentru altă echipă, deşi eram îndreptăţit să fiu împotrivă, fiindcă mi-am rupt picioarele pentru echipa asta şi mi-am văzut apoi aruncată familia în s

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 51 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 30 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Rezultatele inițiale ale examenului de Titularizare 2025 se afișează astăzi. Când se pot depune contestațiile

Mediafax acum 21 minute
Astăzi, 22 iulie, apar notele inițiale la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar. Rezultatele pot fi verificate atât la sediile inspectoratelor școlare, cât și online, pe pla

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 2 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°