Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asociaţii - partea a doua Suveica Miralen şi şeful Vămii Constanţa Sud Agigea

Publicat in Ziua Constanta, marți 12 iunie 2012 ·

După ce, în ediţia anterioară, am văzut cum proaspăt desemnatul şef al Vămii Agigea, Ovidiu Ion Tatu, are o afacere cu un coleg de breaslă suspectat şi condamnat în primă instanţă pentru multiple fapte de corupţie, poate că nu ar fi de trecut cu vederea nici ceilalţi asociaţi. Mai exact, suveica partenerilor de business ai şefului de la Agigea pare să ducă la o mai veche afacere, care la vremea ei a zguduit Constanţa prin prejudiciul-record înregistrat de păgubiţi: afacerea Miralen.

Aşa cum am arătat în ediţia anterioară, în acţionariatul Best Brand Business, după plecarea vameşului Adrian Cătălin Uzună, figurează şeful de la Agigea, Ovidiu Ion Tatu, colegul său de breaslă din Bucureşti, condamnat în primă instanţă pentru corupţie, Valentin Mugurel Blendea, dar şi Mariana Sponti. Foarte interesant, „firul" Mariana Sponti, dacă poate fi numit ala, ducă către afacerea Miralen. Mai exact, în Monitorul Oficial nr. 2393/2004 se arată că Vasile Sponti şi Elena Drăghici (nume strâns legat de furtul masiv de petrol din conductele Petrotrans devenit cunoscut drept „afacerea Miralen") au înfiinţat firma Tima Rom SRL Constanţa.

Ies Sponti şi Drăghici, intră alţi Sponti şi Drăghici

Întâmplător sau nu, ţinând seama de cursul dosarului Miralen, societatea avea drept obiect principal de activitate comerţul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi cu al produselor derivate, iar administrator a fost numit Vasile Sponti, pentru 99 de ani. Un an mai târziu, adică în 2005, Drăghici şi Sponti şi-au cooptat rudele în afacerea Tima Rom SRL. În Monitorul Oficial nr. 3239/2005 se arată că în firmă au intrat tulceanul Ion Zechiu, Mariana Sponti (nimeni alta decât asociata actualului şef al Vămii Agigea) şi Liviu-Gabriel Drăghici, în timp ce Vasile Sponti şi Elena Drăghici au renunţat la propriile acţiuni în favoarea nou-veniţilor. „Asociaţii care se retrag, re

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Știri România Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla cu mașina la semafor. Ce spune Poliția

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat a murit în timp ce staţiona cu maşina la un semafor, transmite azi, 13 ianaurie 2025, IPJ Timiș. Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla în mașină, la semafor, azi, 13 ianuarie. Potrivit IPJ Timiș, echipajul medical, prezent la

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 50 minute
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

PSD vrea să înceapă reorganizarea teritorială a României. Marcel Ciolacu, împuternicit în partid să facă un proiect de lege

HotNews acum 56 minute
Consiliul Național al PSD l-a împuternicit pe Marcel Ciolacu, în ședința de luni, să lucreze împreună cu o comisie din partid la un proiect de lege pentru reorganizarea administrative a României, conform unor surse politice citate de G4Media. Tema r

Câți bani a câștigat Jaqueline Cristian, după calificarea în turul 2 la Australian Open

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jaqueline Cristian (26 de ani, 82 WTA) a învins-o pe Petra Martic (33 de ani, 131 WTA), scor 6-2, 4-6, 7-6, și . Sportiva din România a obținut o sumă importantă în urma acestui succes. În urma acestui succes, ea a câștigat 75.686 de euro

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 2 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Rusia acuză Ucraina că a efectuat un atac cu drone asupra gazoductului TurkStream, singurul care mai alimentează Europa

News.ro acum o ora
Rusia a acuzat luni Ucraina că a folosit drone pentru a ataca o staţie de distribuţie a gazului de pe gazoductul TurkStream, singura rută a gazului rusesc către Europa de când tranzitul prin teritoriul ucrainean a fost oprit la 1 ianuarie, iar gazod

Blue Origin, compania fondată de miliardarul Jeff Bezos, a amânat din nou lansarea rachetei New Glenn care se vrea a fi concurent pentru SpaceX

HotNews acum 2 ore
Blue Origin, compania fondată de Jeff Bezos, a amânat din nou lansarea mega-rachetei New Glenn, de data aceasta nu din cauza vremii, ci din motive tehnice. Compania fondatorului Amazon vrea să devină un concurent real pentru SpaceX, însă are mult de

Bărbat condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare în Italia pentru tâlhărie calificată, prins în Gara Craiova

News.ro acum o ora
Un bărbat de 37 de ani, care fusese dat în urmărire internaţională după o condamnare de şapte ani şi jumătate de închisoare primită în Italia pentru tâlhărie calificată, a fost prins în Gara Craiova. ”În noaptea de 12 spre 13 ianuarie, poliţişti din

Sindicat: 13 poliţişti din 14 planificaţi în serviciu la Biroul de Ordine Publică Sibiu şi 3 poliţişti din 4 de la o secţie, în concediu medical, nemulţumiţi de măsurile fiscal-bugetare / Apel către autorităţi să sprijine poliţiştii / Reacţia IPJ Sibiu

News.ro acum o ora
Sindicatul DECUS avertizează, luni, asupra unor situaţii deosebite apărute ca urmare a măsurilor dispuse prin Ordinaţna trenuleţ şi relatează cazul unor poliţişti din Sibiu care au intrat în concediu medical pe fondul nemulţumirii. Sunt în această s

Suedia va testa o nouă tehnologie care presupune alcătuirea de roiuri de drone cu funcţii autonome

Mediafax acum o ora
Ministrul Apărării, Pal Jonson, a anunţat luni că Suedia va testa noua tehnologie a roiului de drone dezvoltată de grupul Saab (SAABb.ST) şi de forţele armate. Jonson a declarat într-o conferinţă de presă că armata va testa tehnologia dezvoltată în

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°