Eurofilii cred că Bruxelles este tratamentul minune pentru toate bolile, iar euro-scepticii susţin că acelaşi Bruxelles este sursa tuturor necazurilor. Dar, sunt cu adevărat atât de diferiţi cei aflaţi în aceste două tabere? – se întreabă editorul publicaţiei on-line Spiked, Brendan O’Neill. Brendan O’Neill, Spiked, text preluat de pe presseurop.eu
De-a lungul ultimului an, în timp ce criza euro s-a intensificat, a apărut o adevărată revelaţie – aceea că, de fapt, eurofilii si euroscepticii nu sunt chiar atât de diferiţi unii faţă de ceilalţi. De fapt, eurofilii și euroscepticii sunt mânaţi de aceleaşi impulsuri, de aceleaşi instincte anti-democratice. Ambele grupări par a fi dornice să absolve guvernele naţionale de orice responsabilitate, precum şi de a exonera naţiunile de responsabilitatea haosului politic şi economic creat.
Eurofilii fac acest lucru ploconindu-se în faţa Bruxelles-ului, cerând instituţiilor Uniunii Europene (UE) să se implice mai mult în salvarea Europei. În schimb, euroscepticii fac acelaşi lucru acuzând Uniunea Europeană pentru aproape orice eşec, considerând Bruxelles ca pe un fel de stea a morţii, care a consumat orice urmă de decenţă din fiecare părticică a Europei. A omorât UE democraţia? – Nu.
Eurofilul are tendinţa de a crede orbeşte în UE, privind-o ca pe soluţia unică existentă pentru orice problemă, în timp ce euro-scepticul are o ură oarbă împotriva UE, considerând-o sursa oricărei probleme. Ceea ce au ambii în comun este convingerea că responsabilitatea cade mereu pe umerii Uniunii Europene. Atât descrierea UE ca salvator al Europei, cât și prezentarea acesteia ca distrugător al Europei sunt generate de instinctul de a afirma: ”Guvernele naţionale nu trebuie învinuite pentru eșecuri”.
La întrebarea ”A omorât UE democraţia?” aş răspunde ”Nu, nu a omorât-o”. Uniunea Europeană ar putea fi mai bine
