În cazul în care Grecia ar ieşi din zona euro, ar putea exista şi efecte pozitive pentru piaţa din România.
Grecii vor dori să-şi mute fondurile şi ar putea să le transfere în România, deoarece este o destinaţie bună, chiar cea mai bună din regiune, a declarat Lucian Isar, ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri.
„Noi suntem cea mai bună destinaţie de investiţii pentru că alte ţări stau mult mai rău decât noi. Ne ajută faptul că avem o monedă naţională. România are multe elemente, multe resurse neexplorate, suntem în Uniunea Europeană, avem propria monedă", a explicat Lucian Isar.
Întrebat în ce mod va influenţa deprecierea monedei naţionale mediul de afaceri, Isar a spus că un investitor se uită la intervale de timp mult mai lungi.
„Dacă ne uităm la începutul anului 2009 şi raportăm la perioada actuală, am putea vedea că leul s-a depreciat cu 3,5-3,7%, ceea ce este mult sub diferenţialul de dobândă", a explicat ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri.