Preşedintele PDL începe reconstrucţia partiduluidin postura de primar al Clujului.
Emil Boc este oficial noul primar al Clujului. Reprezentanţii Biroului Electoral Municipal au confirmat faptul că preşedintele PDL a câştigat alegerile locale la o diferenţă de 1.423 de voturi faţă de candidatul USL, Marius Nicoară. Iniţial, după numărătoarea paralelă a voturilor, preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, anunţa că Emil Boc ar fi câştigat alegerile cu un avans de 1.508 voturi. Însă, după sute de contestaţii, numărul acestor voturi a mai scăzut cu câteva zeci. În Consiliul Local, USL va avea 12 reprezentanţi, PDL va avea 10, UDMR 4, iar PPD un consilier. "În acest moment, PDL este partidul cu cel mai mare număr de consilieri şi va iniţia negocieri cu UDMR şi cu PPDD pentru formarea unei coaliţii locale", spun surse din PDL.
Nicoară acuză fraude masive
Candidatul USL la Primăria Cluj-Napoca, Marius Nicoară, acuză fraudarea masivă a scrutinului. În seara votului, trei din patru exit-poll-uri îl creditau pe Marius Nicoară drept câştigător al alegerilor locale. În acest context, candidatul USL este convins că voturile sale au fost furate. Marius Nicoară a declarat că au existat taxiuri nechemate de nimeni, în care, în intervalul 03.30 - 05.30, i-au preluat pe şefii secţiilor de votare şi i-au dus spre Biroul Electoral. Candidatul USL spune că în aceste maşini, unii dintre preşedinţii de secţii de votare ar fi modificat procesele-verbale în favoarea lui Emil Boc. De asemenea, candidatul USL a remarcat faptul că, în holul Casei de Cultură a Studenţilor, sacii cu voturi ar fi fost lăsaţi deschişi. De asemenea, Marius Nicoară a spus că Emil Boc s-ar fi aflat în secţiile de votare din zona ExpoTransilvania, unde ar fi făcut presiuni asupra preşedinţilor secţiilor de votare.
La Timişoara, USL a câştigat
La Timişoara au fost deja comunicate