Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce mai salvează demisia doamnei Udrea?

Publicat in Adevarul, marți 12 iunie 2012 ·

Mai-marii PDL se înghesuiau să-i spună că e ca soarele de pe cer.

Dacă PDL a fost desfiinţat cu adevărat în aceste alegeri locale, atunci acest lucru s-a întâmplat la Bucureşti. Aici, partidul a pierdut tot ceea ce s-a pus în joc, de la Primăria Generală la consiliile de sector. Bucureştiul este nu numai capitala României, dar şi oraşul-simbol al lui Traian Băsescu. Victoria la Primărie la alegerile din 2000 l-a propulsat pe Traian Băsescu pe orbita marilor succese politice. De aici, a câştigat Preşedinţia, de aici a declanşat ofensiva împotriva suspendării din 2007, de aici a reuşit incredibila performanţă de a obţine al doilea mandat la Cotroceni. Citadela lui Traian Băsescu s-a năruit în praful alegerilor din 10 iunie sub comanda Elenei Udrea, care a văzut în pliciul lui Siviu Prigoană soluţia câştigării bătăliei.

În mod logic, Elena Udrea a demisionat. Cât de mult ajută această demisie partidul şi ce se mai poate salva? E adevărat, doamna Udrea a făcut tot ceea ce a vrut din organizaţia PDL de la Bucureşti. L-a dat afară pe Cristian Preda pentru că a spus adevărul, şi anume că Silviu Prigoană nu este candidatul potrivit. A gestionat o campanie electorală fără idei, fără verb, fără mesaj pentru bucureşteni. A dovedit că nu trăieşte în lumea reală, ci într-o lume fabricată, o lume în care oamenii nu mai puteau să-şi stăpânească admiraţia, dragostea şi preţuirea faţă de Elena Udrea şi de PDL.

Dar, doamna Udrea este singura vinovată? A fost ea singură în organizaţia Bucureşti şi în PDL?

De ce un partid atât de mare şi de puternic a fost incapabil să spună că nu e bine ceea ce se întâmplă în Capitală? De ce oameni ca Teodor Baconschi s-au repezit în a aduce osanale precum se întâmpla pe vremea altei Elene? De ce primarii partidului se călcau pe picioare să-i spună că e soarele de pe cer şi că dorm numai cu poza ei sub pernă? @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 4,1, în judeţul Vrancea

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, vineri, în judeţul Vrancea. ”În ziua de 18 Aprilie 2025, la ora 18:43:16 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 80.0

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum o ora
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum 58 minute
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 2 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

O doctoriţă din Elveţia a fost amendată pentru că şi-a făcut copiii să lipsească o zi de la şcoală

News.ro acum o ora
După un divorţ şi pentru a-şi reîncărca bateriile, o anestezistă din Elveţia a decis ca cei patru copii ai ei să lipsească o zi de la cursuri, în ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de vară, şi să plece cu ei cu o zi mai devreme în concediu. Este

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 2 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Bloomberg, despre culisele discuţiilor de la Paris: SUA oferă reducerea sancţiunilor împotriva Rusiei în cazul unui acord de pace cu Ucraina. Moscova ar păstra teritoriile cucerite, iar aderarea Kievului la NATO ar fi exclusă

News.ro acum o ora
SUA au prezentat aliaţilor propuneri pentru a permite un acord de pace între Rusia şi Ucraina, care includ termeni pentru încetarea luptelor, dar şi relaxarea sancţiunilor asupra Moscovei în cazul unei încetări durabile a focului, scrie vineri Bloom

Robbie Williams, îngrozit de interacțiunile cu fanii: „Cererile de selfie îmi provoacă anxietate”

Adevarul acum o ora
Cântărețul britanic Robbie Williams a vorbit despre dificultățile cu care se confruntă în interacțiunile cu fanii, dezvăluind că cererile de a face selfie îi provoacă „disconfort” și „anxietate”. Mărturisirea vine după ce artistul a fost abordat de

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 6 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 19 și 21 aprilie, la începutul

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 9 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

8°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

9°/17°
dum.

10°/18°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°