Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Rezultatul alegerilor locale reprezintă o mare victorie a USL”

Publicat in Curierul de Valcea, miercuri 13 iunie 2012 ·

• declară deputatul Vlădoiu

Conform ultimelor numărători electorale, Uniunea Social Liberală a obţinut majoritatea municipiilor – re­şedinţă de judeţ, inclusiv Bucureştiul, şi peste 30 de mandate de preşedinţi de consilii judeţene. „Alegerile de duminică au şi altă însemnătate decât simpla decidere a conducerilor admi­nis­traţiilor locale. Votul politic este practic legitimarea actualului Guvern USL, primul examen pe care acest Guvern îl trece şi pe care l-a luat cu brio. În această lună de guvernare USL, oamenii au văzut o părticică din ce ne dorim să facem şi, ca dovadă, ne-au dat acest vot. Actualul Guvern a ajuns la Putere nu prin votul oame­nilor, ci prin mijloace politice, de aceea, votul de ieri reprezintă legiti­marea sa”, declară deputatul Aurel Vlă­doiu. Parlamentarul social – demo­crat din zona Horezu spune că, după câteva momente ruşinoase în istoria alegerilor din România, momente care ne scoteau de pe harta democratică a lumii, acum s-a demonstrat că putem avea alegeri corecte. „Românii au dat un vot pentru schimbare, iar noi am câştigat în judeţe în care nimeni nu ne dădea şanse. Trebuie, de-acum încolo, să le arătam oamenilor că merităm votul lor. Şi promitem că nu vom face aceleaşi greşeli ca PDL!”, a conchis Vlădoiu.

• declară deputatul Vlădoiu

Conform ultimelor numărători electorale, Uniunea Social Liberală a obţinut majoritatea municipiilor – re­şedinţă de judeţ, inclusiv Bucureştiul, şi peste 30 de mandate de preşedinţi de consilii judeţene. „Alegerile de duminică au şi altă însemnătate decât simpla decidere a conducerilor admi­nis­traţiilor locale. Votul politic este practic legitimarea actualului Guvern USL, primul examen pe care acest Guvern îl trece şi pe care l-a luat cu brio. În această lună de guvernare USL, oamenii au văzut o părticică din ce ne dorim să facem şi, ca dovadă, ne-au dat acest vot. Actualul Guvern a aju

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion care zbura pe ruta Sibiu – Munchen a aterizat de urgenţă la Timişoara

Libertatea acum o ora
Un avion pe ruta Sibiu-Munchen a aterizat de urgență la Timișoara, marți, 7 ianuarie, din cauza unei uși de acces la conectorul pentru căști care a rămas deschisă sau s-a deschis în timpul zborului, a relatat site-ului de aviație BoardingPass.

România va vinde gaz Germaniei, din exploatările Neptun Deep. Compania OMV a încheiat un acord

Ziua Constanta acum o ora
România devine un exportator important de gaze naturale, semnând un acord cu Germania Acordul este încheiat pentru o perioadă de cinci ani şi prevede furnizarea de 15 terawaţi/oră de gaze naturale din proiectul Neptun Deep România va vinde gaz cătr

Daniel Funeriu: Vreau ca toţi băieţii români, între 18 şi 20 de ani, anual, să facă două luni de pregătire militară / Obligatoriu pentru băieţi, opţional pentru fete

News.ro acum o ora
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu anunţă că se angajează public ca, dacă va fi ales preşedinte, domeniul apărării să primească 3,5% din PIB, iar o parte din buget să fie alocată pentru echipamente militare de top fabricate în România. El s

VIDEO Trump cere acum ţărilor NATO să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare şi nu exclude folosirea forţei pentru a obţine Groenlanda

HotNews acum 2 ore
Viitorul preşedinte al SUA, Donald Trump, a cerut țărilor membre NATO să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare. Demersul, care ar reprezenta mai mult decât dublarea obiectivului actual, reprezintă o nouă provocare pentru alianţa transatlantică, note

Elena Lasconi va candida la alegerile prezidențiale. „Nu pot să fac un pas înapoi. Am fost în turul doi”

Adevarul acum 40 minute
Elena Lasconi, președinta USR și fostă candidată la alegerile prezidențiale din 2024, confirmă că va participa și la scrutinul din 2025. 

UPDATE - Prahova: Turist străin rănit, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. El a suferit un traumatism cranian grav şi a murit la spital

News.ro acum 2 ore
Un turist străin a fost grav rănit, marţi, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. Deşi purta cască de protecţie, bărbatul a suferit un traumatism cranian, fiind transportat în stare gravă la spital unde a decedat.

Bărbat salvat în ultima clipă de pompieri. Căzuse într-o fântână adâncă de 30 de metri VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Intervenție de urgență a pompierilor din Dolj, marţi seară, 7 ianuarie, pentru salvarea unui bărbat de aproximativ 36 de ani care a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri şi cu diametrul de 100 de centimetri. ”În acest moment se intervine în loc

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 6 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Trump spune că va schimba numele Golfului Mexic în „Golful Americii”

HotNews acum 3 ore
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat marți că, după ce va reveni la Casa Albă, va schimba numele Golfului Mexic, situat pe coasta de sud a Statelor Unite, în „Golful Americii”, relatează AFP. „Vom schimba numele Golfului Mexic în Golful

Ana Birchall anunţă că va candida din nou la alegerile prezidenţiale: Voi candida pentru că iubesc această ţară

Mediafax acum 3 ore
Ana Birchall anunţă că va candida şi la următoarele alegeri prezidenţiale. Sunt milioane de voci de români care cer o ţară în care să creadă. Sunt aici, le aud vocile, să le arăt că există bună-credinţă şi patriotism”, afirmă ea. Ea a obţinut 0,46%

Vremea

București
acum

mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
Iasi
acum

mar.

4°/12°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
vin.

4°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/12°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/10°
mie.

4°/13°
joi

6°/13°
vin.

2°/10°
Timisoara
acum

12°
mar.

6°/14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

4°/11°