Rezultatele finale ale alegerilor locale din Ploiești și din toate localitățile din Prahova indică o victorie clară a USL. Iulian Bădescu (USL) a devenit, oficial, noul primar al Ploieștiului, iar Mircea Cosma (USL) președintele Consiliului Județean.
UPDATE ORA 18.15
BEJ a dat publicității rezultatul voturilor și pentru alți candidați la funcția de primar al Ploieștiului.
Alexandru Neacșu (PRM) a luat 870 de voturi
Eugen Cristescu (PNȚCD) a obținut 701 voturi
Vedeți aici voturile obținute de toți cei 10 candidați
Numărul de voturi valabil exprimate în Ploiești este de 110.099, în cele 155 de secții de votare din municipiu.
UPDATE ORA 14.00
BEM a dat publicității rezultatele alegerilor locale pentru funcția de primar al municipiului Ploiești. Iulian Bădescu (USL) a obținut 49.696 de voturi, iar Andrei Volosevici (PDL) 48.054 de voturi.
Diferența dintre cei doi candidați este de 1.642 de voturi.
Diana Severin (PP-DD) a strâns 8.878 de voturi.
Vedeți aici cum decurge numărătoarea la CJ Prahova și în primăriile din județ
În procente, Iulian Bădescu (PSD/USL) are 45,13%, Andrei Volosevici (PDL) 43,64%, iar Diana Severin (PP-DD) 8,06%.
Consiliul Local Ploiești: USL 48,41% (52.888 voturi), PDL 35,59% (38.887 voturi), iar PP-DD 8,55% (9.350 de voturi).
Numărul de voturi valabil exprimate în Ploiești este de 110.099, în cele 155 de secții de votare din municipiu.
ORA 11.00
Rezultatele oficiale pentru primăria municipiului Ploiești nu au fost date publicității de Biroul Electoral Municipal Ploiești, deși acest lucru era anunțat încă pentru ziua de luni.
BEM nu a oferit nici măcar un rezultat parțial din cele 155 de secții de votare din muncipiu, ceea ce face ca Ploieștiul să fie singurul mare oraș din țară unde nu se cunoaște rezultatul oficial al alegerilor locale. @N_P