De mult nu m-am mai distrat la un interviu, ca acum câteva zile, când ne-am scos, eu şi Dan Teodorescu, de la Taxi, la o cafea - el, pentru că era cu maşina, şi o bere - eu, pentru că eram deja în afara programului. Îl văzusem la televizor cântând "Copilul sintetic", o piesă nouă, despre copiii care "o ard" pe internet şi au uitat să se joace real, cu alţii de vârsta lor, cum o făceam noi, pe vremuri. Şi eram curioasă să aflu cum s-a legat cântecul. Ce a ieşit, citiţi mai jos.
Dan Teodorescu: Ţin să menţionez, înaintea discuţiei care va urma, că n-am mai acordat un interviu faţă în faţă de nu ştiu câţi ani de zile.
● Jurnalul Naţional: Deci cititorii vor avea şansa ca, de data asta, răspunsurile tale să fie mai lungi decât întrebările reporterului, şi nu invers. Înţeleg că nu-ţi plac interviurile faţă în faţă. Da' ţi-ai dori să-ţi iei un interviu?
● Dan Teodorescu: Nu neapărat. Dar n-ar fi rău, pentru că nu-ţi pui întrebări indiscrete, nu te deranjezi, nu te pui în situaţii neplăcute, nici nu-ţi permiţi să nu-ţi răspunzi, pentru că, totuşi, nu poţi să te ignori în halul ăsta. Deci, pân’ la urmă, mi-ar plăcea să-mi iau un interviu. Asta, sigur, dacă n-aş avea încotro(râde).
● Admirându-te în timp ce vorbeai, am observat că mai ai doar două zdrăngănele atârnate la ochelari. Unde-s celelalte?
● E... mai cad odată cu vârsta (râde). Ca frunzele. Nu ştiu de ce nu le mai am. Şi prietenii îmi spun: mă, tu nu mai ai nimic din ce aveai acum 13 ani, când ai început cu Taxi; atunci erai spontan, erai simpatic... Revenind, ba au căzut, ba le-am pierdut, ba am schimbat ochelarii... Astea două sunt de la Irina (n.n. Irina Teodorescu, soţia). Mai am acasă un crocodil. Dar mi s-a părut cam mult să-mi pun crocodilu' la ochelari.
Vrem o campanie în şcoli, să-i învăţăm pe copii Lapte gros
● Ai cântat recent, la Antena 3, o piesă
