Vorbim prea rar despre o realitate tristă: statul român, cu precădere în anii ’40-’50, și-a ucis propriii cetățeni în numele unor fantasme ideologice. A făcut-o legal sau extralegal, direct sau indirect, cu glontele, cu pumnul sau făcând viața imposibilă în închisori și lagăre. Prea puțin din această poveste se găsește în arhive, acolo unde, adesea, suferința este minimalizată, iar violența, justificată. Istoria orală și arheologia contemporană ne pot ajuta, în compensație. Peste tot în România se găsesc morminte nemarcate sau gropi comune ale unor oameni considerați dușmani, pe care autoritățile nu doar că i-au anihilat fizic, dar au încercat să îi șteargă cu totul din memoria celorlalți. Tentația ar fi să spunem că nu au reușit. Dar oare așa stau lucrurile?

Fosta conducere a Institutului de In­ves­tigare a Crimelor Comunismului și Me­moria Exilului Românesc (IICCMER), în frunte cu Vladimir Tismăneanu și Ioan Sta­nomir și din care am făcut parte până în martie 2012, când m-am mutat la CNSAS, a continuat programul de arheologie con­temporană al instituției.

În urma unor cercetări preliminare de is­torie orală pe care le-am făcut în pri­mă­vara anului 2011, am aflat informații des­pre amplasarea posibilă a două gropi co­mune în județul Suceava. Este vorba des­pre o groapă comună aflată în cimitirul din localitatea Șcheia, cu deținuți din co­lonia de muncă de la Ițcani (1952-1953), și o alta cu țărani împușcați de Securitate în timpul revoltelor împotriva cotelor, în sa­tele din nordul Moldovei (1949). Am mers pe această direcție, pentru că proiectele de arheologie contemporană din ultimii ani privind istoria comunismului au scos la iveală cu precădere morminte in­di­vi­duale nemarcate, nu și gropi comune de mari dimensiuni. IICCMER a lucrat în par­teneriat cu o echipă de arheologi condusă de dr. Neculai Bolohan de la Universitatea „Al.I. Cuza“, împre