Acum înţeleg de ce a dispărut încă de duminică noaptea Elena Udrea. Se dusese să-şi scrie demisia în linişte. Cred că şi Ioan Oltean ar trebui să-şi exersese caligrafia în aceeaşi direcţie. Şi mai sînt ei cîţiva, pe care nu-i mai numesc, din trupa demisionarei.
Probabil că zilele astea se va aduna, oficial sau nu, comitetul ad hoc pentru salvarea PDL, care o va mai demite o dată, curajos, pe Elena Udrea. Dar asta numai după ce o va înfiera creştineşte. Evenimentul s-ar putea să aibă loc în absenţa lui Boc, care se va declara prin SMS ocupat cu treburile primăriei Clujului.
Cei care pînă mai alaltăieri s-au strîmbat la MRU îşi vor pune cenuşă în cap şi-i vor cădea în genunchi să vină să le scoată partidul din fundătură. Pedeliştii care spuneau că lumina vine de la Cotroceni se vor ruga de Băsescu să uite adresa din Modrogan şi vor invoca duhul cîinelui Vasile, să-i apere de rele.
Sever Voinescu îi va înmîna un abac şi o hîrtie albă Robertei Anastase. Abacul, ca să nu se mai încurce la numărat în puţinele ocazii care i-au rămas pentru a socoti prezenţa în Camera Deputaţilor, iar hîrtia albă ca să nu-şi scrie demisia din funcţia de la partid pe o foaie cu antetul Parlamentului.
TRU s-ar putea să se declare brusc dezamăgit de colega sa de la Bruxelles, Eba, şi să descopere, la fel de brusc, că preşedintele Băsescu, de care se declara fermecat, şi-a pierdut, vai, capacitatea de seducţie.
Cît despre pedeliştii care s-au răzgîndit în ultima clipă cînd li s-au deschis uşile USL-ului, îşi dau pumni în cap cu dreapta, în timp ce cu stînga zgîrie uşa pe care au refuzat-o, doar, doar li s-o întredeschide.
Acum înţeleg de ce a dispărut încă de duminică noaptea Elena Udrea. Se dusese să-şi scrie demisia în linişte. Cred că şi Ioan Oltean ar trebui să-şi exersese caligrafia în aceeaşi direcţie. Şi mai sînt ei cîţiva, pe care nu-i mai numesc, din