Mulți politicieni care nu au făcut altceva decât să participe la un vast proces de manipulare a maselor – și câți oameni inteligenți și cultivați au devenit, sub presiunea acestei masive manipulări, „mase“ – denunță deficitul de democrație al „erei Traian Băsescu“. Ei au reușit să convingă oameni de bună-credință că spiritul critic înseamnă în mod automat a opune o rezistență sistematică puterii, făcând tot ce le-a stat în putință pentru a răspândi confuzie.

Mărturisesc că uneori îmi vine greu să aplic sfatul înțelepților antici de a accepta inevitabilul. Comit greșeala să dau drumul la televizor și dau peste un politician nu­mit Sorin Oprescu. Știu că este primarul general al Capitalei, pe care bucureștenii l-au votat încă o dată. Îmi amintesc atunci că l-am văzut de mai multe ori, dar că nu mi-a fost dat încă să-l aud pronunțând un discurs coerent. Vrând să-mi exersez sim­țul autocritic, îmi spun: „judeci prea re­pede; acest politician nu este un bun vor­bitor, dar poate că este un om de acțiune, altfel de ce l-ar mai vota lumea; doar pen­tru că, având în spate un partid puternic, i se vede imaginea peste tot“? Cuget atunci la realizările domniei sale și, în afa­ră de o monstruoasă parcare în Piața Uni­versității, care va atrage mașinile în cen­tru, în loc să le disuadeze să treacă pe acolo – cât de simple și utile, îmi spun, ar fi fost niște măsuri „londoneze“ de taxare a celor care vor să pătrundă în centrul orașului, combinate cu încurajarea fo­lo­sirii mijoacelor de transport –, nu-mi vine nimic în minte. Vorbesc de lucrări inițiate și realizate sau în curs de realizare, nu de „tăieri de panglici“. De altfel, bucureștenii sunt nemulțumiți. Atunci de ce l-au votat din nou, mă întreb? Dacă un primar lucid gen Nicușor Dan nu le-a fost pe plac, de ce nu au dat o șansă altcuiva? Nu l-au ales nici măcar pe Silviu Prigoană, al cărui discurs, fără să fie ge