România încearcă să-şi ţină promisiunile făcute la Sommet-ul Francofoniei din 2006, chiar şi în condiţii de criză economică. Ministerul de Externe menţine sistemul de burse francofone Eugen Ionescu prin care doctoranzi din state vorbitoare de limbă franceză pot să se perfecţioneze în universităţile din România.
Marţi, la ministerul de Externe român s-au renit tinerii francofoni cărora statul român le acordă burse în România.
Bursierii au adus puţină culoare în incinta ministerului de Externe. Codiţe împletite, basmale înflorate, cămăşi multicolore: tinerii veniţi din statele Africii sahariene sau Magrebului şi-au adus tradiţiile în România. Au adus însă şi francofonia.
La ministerul de Externe, prin intermediul căruia se derulează programul de burse Eugen Ionescu, ei au mulţumit statului român că şi-a menţinut promisiunea făcută la sommet-ul francofoniei din 2006 de la Bucureşti. Prin acest sistem, au beneficiat până acum de burse circa 300 de tineri din Burkina Faso, Camerun, Benin, Coasta de Fildeş, Tunisia, Maroc, Moldova, şi lista poate continua.
Practic, tinerii francofoni sunt susţinuţi de statul român pentru un stagiu doctoral sau postdoctoral de maximum şase luni în universităţile din România. Astfel, pot face proiecte şi cercetări alături de colegii români şi pot duce apoi această experienţă cu ei în ţara natală.
Iată ce spune Sedagban Kakai, din Benin, bursier la Universitatea Babes Bolyai din Cluj: “Sunt bursier în domeniul ştiinţelor comunicării. Studiez şi lucrez pentru radiourile comunitare ca instrument de dezvoltare socio-economică. Am ajuns în România în februarie, iar stagiul meu se termină în iulie, la începutul lunii.
Perioada asta m-a îmbogăţit la nivel cultural: mi-a permis să descopăr realitatea culturală din România, prin intermediul contactelor cu colegii români şi al călătoriilor prin diferite oraşe