Noul regulament BNR privind creditele pentru populaţie a făcut să dispară împrumuturile de nevoi personale în euro. Singura soluţie rămâne moneda naţională, iar creditul maxim nu sare, în cele mai multe cazuri, de 10.000-12.000 de euro
Creditul de nevoi personale este produsul care a suferit cea mai radicală transformare de la debutul crizei. De la moneda în care este acordat până la tipul dobânzii şi perioada maximă, totul s-a schimbat. Leul a rămas singura variantă, dobânda fixă este din ce în ce mai prezentă, în timp ce perioada maximă a creditului nu mai poate sări de cinci ani, potrivit noului regulament BNR. Elementul care revine în forţă şi care face, în multe situaţii, diferenţa este comisionul lunar de administrare aplicat ca procent la soldul împrumutului. El este inclus în dobânda anuală efectivă (DAE) care, în calculele noastre, cântăreşte cât 40% din nota finală a unui produs. Suma maximă pe care „familia Capital“, cu venituri de 4.800 de lei (vezi detalii în Metoda de notare) o poate primi variază substanţial de la bancă la bancă, însă, pe medie, nu mai sare de 10.000 de euro.
Surprize bancare
Cei mai mulţi bani îi oferă Emporiki Bank, însă nivelul mare al DAE, care se apropie de 20%, o plasează abia pe locul 9 în topul nostru. BRD, pe de altă parte, are cea mai bună dobândă din piaţă şi tocmai de aceea ocupă şi primul loc în top. Familia pentru care Capital a cerut oferte băncilor din piaţă ar putea lua de la banca franceză 65.000 de lei pe cinci ani, ceea ce ar însemna o rată lunară de 1.568 de lei.
Dobânda este fixă, ca şi în cazul Volksbank, ocupanta locului 3, care oferă maximum 45.000 de lei, la o rată lunară de 1.014,55 lei. Pe locul doi se situează o bancă mică, dar interesantă în ceea ce priveşte creditele de consum şi cardurile. Este vorba despre Marfin, care ar da până la 68.450 de lei cu o rată lunar