În Franţa, această săptămînă dintre cele două tururi de scrutin ale alegerilor legislative este marcată de numeroase polemici, dezbateri şi declaraţii, de o intensă bătălie electorală pe teren pentru acumularea de voturi şi chiar de unele melodrame politice.

Principala polemică este legată de decizia dreptei de a nu sprijini, în caz de duel regional între socialişti şi extrema dreapta, nici pe unii şi nici pe alţii. Această atitudine “nici, nici” (“ni, ni” – în franceză”) este criticată chiar şi de unii lideri ai dreptei care afirmă că de fapt ar duce la o banalizare a Frontului Naţional.

Socialiştii dezaprobă această poziţie considerînd că ea contravine unui anume “pact republican”. Stînga consideră că ori de cîte ori, la nivel local, poate fi barată calea unui candidat de extremă dreaptă, alianţa dintre socialişti şi conservatori se impune ca un fenomen natural.

Unii lideri ai dreptei le reproşează însă socialiştilor că pactizează cu extrema stîngă. Iată argumentul lor: de ce ar fi deznorant pentru conservatori să sprijine un candidat al Frontului Naţional, cînd socialiştii nu consideră nicidecum că ar fi neonorabil să sprijine un candidat al extremei stîngi?

Cum extremele se aseamănă, spun aceşti lideri ai dreptei, atît Frontul Naţional cît şi radicalii de stînga militează de fapt cam pentru aceleaşi lucruri, au o viziune izolaţionaistă a Franţei şi pledează pentru protecţionism în materie de economie.

În altă ordine de idei, discuţiile sunt alimentate în prezent de situaţia dificilă în care se găseşte doamna Ségolène Royal în oraşul La Rochelle. Culmea este că în faţa ei nu se află un adversar de dreapta ci... unul socialist, un anume Olivier Falorni care doreşte cu orice preţ să devină deputat şi are toate şansele să cîştige în faţa adversarei sale.

Nimic nu l-a convins pe Olivier Falorni să se retragă pentru a lăsa cal