Fenomenul „Primăverii arabe“, ca de altfel numeroase alte observaţii privitoare la „lumea arabă“, nu poate fi discutat sub semnul generalizărilor periculoase.

Consiliul Naţional Sirian, organismul care încearcă să coalizeze în jurul său forţele oponente regimului Asad, are de puţină vre­me un nou preşedinte, kurdul Abdul Bā­sit Sīda. Consiliul, con­dus până acum de uni­ver­sitarul Burhan Ghalioun, nu a reuşit să ofere ima­ginea unei structuri unite de opoziţie, dimpotrivă, a lăsat impresia existenţei în rândurile sale a unor con­flicte mocnite care au îm­piedicat articularea unei ac­ţiuni coerente. Nici nu se putea altfel, cred analişti precum libanezul Georges Corm, care remarcă lipsa de unitate a opoziţiei siriene, explicată, îna­inte de toate, prin diferenţele de opinie între opoziţia internă, aflată pe teritoriu sirian, şi cea care trăieşte şi activează în exil. Oponenţii din interior sunt cei care au avut de suferit cel mai mult din pricina regimului, în timp ce opoziţia de exil este acuzată că nu reprezintă cu adevărat, în mod legitim, revendicările poporului si­rian. Mai mult, se consideră că acest con­siliu al opoziţiei siriene, activând în afara ţării, nu reuşeşte decât o proastă coor­do­nare cu Armata Siriană Liberă (al-jaysh as-sūrī al-hurr), care desfăşoară acţiuni pe cont propriu şi, uneori, şi în nume pro­priu. Poate aduce Abdul Bāsit Sīda acel plus de coordonare de care are nevoie Con­siliul Naţional Sirian pentru a func­ţio­na ca un organism eficient al opoziţiei? Unii comentatori sunt de părere că nu­mirea unui kurd la cârma opoziţiei siriene este doar o strategie de imagine, alţii spun răspicat că se doreşte păstrarea unei apa­renţe democratice, în care minorităţile si­riene să se regăsească în formula propusă de opoziţie. O a treia categorie de analişti arabi vorbesc despre Abdul Bāsit Sīda ca despre o marionetă în mâinile Fraţilor Mu­s