Al doilea volum scos de Zoltán Rostás împreună cu doctoranda sa în sociologie Florentina Ţone în seria Tânăr student, caut revoluţionar (primul volum, de mai mici dimensiuni şi subintitulat „La început a fost frica“, a apărut anul trecut) completează o serie deja apreciabilă de istorii orale coordonate de cunoscutul sociolog şi monograf al şcolii interbelice

Gusti-Stahl. Proiectul în speţă a fost iniţiat, de fapt, acum aproape un deceniu, împreună cu regretatul prozator şi antropolog Sorin Stoica – dacă nu chiar cu contribuţia decisivă a celui din urmă – şi s-a dez­vol­tat în timp, ajungând să prindă în reţeaua sa de interviuri bio­gra­fice o întreagă istorie socială „la firul ierbii“, ce acoperă deopotrivă perioada co­mu­nis­mului târziu şi deceniile post­de­cem­briste. Împreună cu Sorin Stoica, Antonio Momoc, Theodora-Eli­za Văcărescu sau, mai nou, Florentina Ţone, coordonatori ai unor „echipe mobile“ de studenţi inter­vie­va­tori, profesorul Rostás a monografiat câteva dintre simp­tomele sensibile şi segmentele caracteristice societăţii româneşti din ultimele decenii: „căpşunarii“ şi munca în străi­nă­tate, influenţa televizorului asupra mentalului colectiv, pensionarii, dar şi viaţa în căminele studenţeşti, existenţa activiştilor comunişti mărunţi dinainte de 1990 şi cea a femeilor de toate condiţiile sub presiunea statului totalitar şi posttotalitar, în fine, experienţele, iluziile şi deziluziile revoluţionarilor anonimi din decembrie ‘89.

Unul dintre meritele importante ale cărţilor în cauză e acela că, spre deosebire de alte volume „ego-istorice“ (cum ar fi cele coordonate de Dan Lungu şi Lucian Dan Teodorovici), cele alcă­tuite de profesorul Rostás & Co nu au în vedere figuri ale vieţii literare şi elitei umaniste de azi, ci oameni „obişnuiţi“ sau neaflaţi în prim-pla­nul vizibilităţii publice. Fără în­do­ială, un prozator de vocaţie precum