Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preda: USL vrea referendum de suspendare a lui Traian Băsescu odată cu parlamentarele

Publicat in rfi, marți 12 iunie 2012 ·

USL vrea să organizeze concomitent cu alegerile parlamentare din acest an un referendum pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Iată ce spune la RFI europarlamentarul PDL, Cristian Preda. Declaraţia sa vine în ziua în care premierul Victor Ponta se adresează Parlamentului. Şeful Executivului ar vrea ca Legislativul să-l mandateze pe el să reprezinte România la Consiliul European din 28 iunie.

Cristian Preda vede o "capcană" în demersul premierului Victor Ponta. "E o zi importantă pentru regim, pentru că premierul poate cere, evident, un mandat de la Parlament, ştiind în acelaşi timp că preşedintele nu-l poate cere. Asta este una dintre capcanele sau una dintre limitele regimului, pentru că pe de o parte, Constituţia ne spune că preşedintele reprezintă statul şi că premierul reprezintă Guvernul, pe de altă parte, întrucât Constituţia nu a avut în vedere o reprezentare de tipul celei pe care o avem acum în Consiliul European, asistăm acum la o încercare de reamenajare a regimului, pentru că repet, premierul este îndreptăţit să ceară un mandat de la Parlament, ştiind că preşedintele n-o poate face. Preşedintele se poate adresa Parlamentului, poate adresa mesaje, dar nu poate cere un mandat, dintr-un motiv foarte simplu: nu-i ales în Parlament", explică europarlamentarul PDL.

"O tentativă de a parlamentariza regimul într-un chip radical"

Cristian Preda spune că "e una dintre capcanele regimului, Ponta o face evident, o foloseşte pentru a-l provoca pe preşedinte. Din câte aud, pentru că asta e versiunea care circulă dinspre USL, Uniunea şi-ar dori ca după ce Ponta primeşte un asemenea mandat, să-l vadă pe preşedinte reacţionând într-un sens conflictual, pentru ca apoi USL să declanşeze o procedură de suspendare, astfel încât la toamnă sau la iarnă, când se fac alegerile, ele să fie cuplate cu un referendum de suspendare a preşedi

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dragoş Pîslaru: 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026 / Avem confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta nonrambursabilă

News.ro acum 26 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, marţi, că aproximativ 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, dar că au confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Ministrul Fondurilor Europene vine cu veşti proaste: România riscă să piardă 6,3 miliarde euro din PNRR din cauza întârzierilor

Ziarul Financiar acum 44 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă că România se află într-o situaţie dificilă cu implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, riscând să piardă aproximativ 6,3 miliarde de euro din proiecte care nu mai pot fi final

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Tânără din Bistriţa-Năsăud, reținută după ce a creat un cont fals cu poza criminalului din Mureș și a amenințat-o pe mama victimei

HotNews acum o ora
O tânără de 24 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost reţinută pentru 24 de ore, sub acuzația că a creat un cont fals pe o reţea de socializare folosind fotografia lui Emil Gânj, bărbatul acuzat că și-a ucis fosta parteneră și i-a incendiat cas

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 3 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Summit european dedicat orașelor din UE și din țările candidate, la Timişoara

Timpolis acum o ora
Primăria Municipiului Timișoara organizează, în această toamnă, Timișoara Cities Summit, un eveniment internațional dedicat extinderii Uniunii Europene și colaborării dintre orașele din UE și cele din țările candidate. Președintele României, Nicușor

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°